Apoi m-am gândit mult, la multe.
În arealul Nemărginirii s-a răspândit un aer de revoltă a unor oameni împotriva altora, celor mai hoţi dintre ei. Animalele au privit îndelung, unele descumpănite, unele frustrate, altele înfuriate, altele resemnate.
Câinele nu a rămas indiferent emoţionalmente la această ne-stare de lucruri şi a trecut la documentarea pe teren. Concluzia lui la stingerea (temporară?) a celor câteva zile de proteste civice a fost că schimbările de mentalitate vor cere din păcate mult mai mult timp până să poată fi considerate victorii politice reale.
În cazul cel mai ferice, o victorie civică (unicornul născut din cel 200 de mii de luminiţe în Piaţa Victoriei, de exemplu) poate da realmente startul unei schimbări de mentalitate colectivă, dar tot politica va decide dacă şi cum culege laurii, sau dacă îi va călca în picioare. Dacă forţa socială mai mare (nu neapărat cea sănătoasă la cap) va refuza schimbarea principiilor sale (în cazul actual aşa-zisul spirit pesedist), atunci, dincolo de orgoliile inofensive ale formatorilor de opinie care intenţionat lansează prin mass-media idei de-o clipă şi principii contrafăcute ce contrazic flagrant actualul bun-simţ social românesc, atunci protestele au generat un nou şi sănătos babau: corporatiştii! Ca să ne fie sigur distrasă atenţia de la jaf, iată că trebuie să ne împiedicăm cu totul inutil de noii hipsteri, de corporatişti, aceşti duşmani teribili ai poporului! Popor pe care în mod ironic tocmai ei îl susţin prin munca şi cel mai adesea şi prin familia lor.
Pentru că aşa am chef şi îmi vine, voi defini acum autoimunitarizarea faţă de lege prin expresia: "orice aş face, mie nu mi se aplică această lege". Parlamentul se află într-o criză de principiu. În firava noastră istorie recentă, am asistat la o cursă sistematică a autoimunizării. O moştenire din vechiul regim, un obicei politic unanim acceptat, practicat nu numai de parlamentari.
În acest mod grotesc de gradual, a devenit drept firească această practică a legilor cu dedicaţie.
Aşadar, pentru mass-media aservită auto-imunitarilor, contează exclusiv victoria acestor lideri faţă de legea tuturor, legea din care însăşi fiecare lege ar trebui să-şi tragă sevele. Contează că cei tineri care muncesc şi duc mai departe ideea poporului român sunt corporatişti şi deci duşmanii autoimunizării sunt dusşmanii poporului. Acesta e sofismul cel mai greţos, pe cât de schilod logic pe atât de eficient în sufletul micii-marii mase de alegători pesedişti, care urăşte din răsputeri, fără nicio noimă, tot ce este realmente constructiv pentru tinerele generaţii.
Iată aici în acţiune conjugată ipocrizia ignorantă şi amnezia de cea mai pură speţă românească. Să fi uitat cu totul oare românii că în 2007 au spus un DA ideei de uniune europeană, şi deci implicit şi corporaţiilor? Fondurile europene sunt tare bune la gust, dar ideea europeană nu? Nu sunt pro-corporatist, aici surprind doar amnezia care-i cuprinde pe naţionaliştii momentului.
Acest mecanism de involuţie a politicii româneşti în raport cu cea europeană, această revoltă pesedistă hai să-i zic - ironic - de tip israeliano-grecesc, acest naţionalism sfidător şi deloc reprezentativ pentru români, nu e constructiv pentru tendinţa generală reală a poporului român. Politicienii par să le spună făţiş occidentalilor: nu se mai poate fura de la voi? Atunci suntem împotriva voastră.
De fapt, problema actuală a tinerilor este că bătrânii nu pot efectiv să conceapă că e posibil şi alt bine, nu numai binele lor, care a fost şi din păcate aşadar s-a fost dus! Suntem liberi să ne alegem binele nostru, şi ne vom câştiga acest drept civic, supra-politic.
Parcă ideea de bine a bătrânilor ne înfurie. Cât de necesar este să le dovedim că binele nostru e şi al lor?
Se va putea oare găsi o soluţie de trai comun şi constructiv pentru toţi românii?
Scuze, mai simplu întrebat nu cred că se poate.
Oamenii, cel puţin cei ai Nemărginirii, s-au săturat şi au ieşit în stradă zilnic. Acum aşteaptă să vadă efectele schimbării. Animalele aşteaptă şi ele. Au decis în mod unanim că îşi amână greva.
Numai Piticul Cioplitor a trecut la fapte.
Trebuie să recunosc, în surmenajul emoţional şi trista resemnare în care sinea mi se zbate de azi dimineaţă, parcă mi se pare prea târziu pentru a mai schimba ceva. Sau poate, doamne-ajută, o fi prea devreme? Abia aştept, o să vedem cu toţii.
Bine ba!
RăspundețiȘtergere