duminică, 22 noiembrie 2015

Grijania zilei

Azi la amiază am adormit puţin, pentru că e duminică şi mai ales pentru că am intrat în semnul Arcaşului. 
El este sportivul spiritului, cel care, ţintind departe cu gândul, ne conduce optimist ca un antrenor, spre noi şi noi orizonturi spirituale.
Ciocnirea religiilor, ca vedete ale momentului, ar fi o pistă bună de început pentru o alergare uşoară împreună cu gândurile. Dar schimbarea fundamentală pe care o pândesc eu de ceva ani, revoluţia spirituală, încă nu se poate petrece. Mă refer la acea contemplare sănătoasă şi constructivă, dincolo de zidurile concrete ale propriei culturi. La depăşirea limitelor evidente, dureros de manifeste ale religiilor. Monoteismele sunt pe val, sper că ultimul. 
Conjuncţia Soare-Saturn, temperează şi structurează. Cronologic, trăim într-o realitate tot mai cenuşie. Un fel de cenuşiu strălucitor, care va culmina începând cu 2017. 
Avem datoria să ne reorganizăm, să nu cheltuim inutil Sursa. Să nu uităm că esenţa omenirii e sublimă şi efemeră. Între timp, nu pot să nu-mi fac griji, chiar dacă ta panta rhei, totul trecealles fließt. 





   
Am avut un vis tare agitat şi totuşi când m-am trezit eram liniştit. 
În vis, trăgeam pârţuri foarte faine pe o altă planetă. Sau mai degrabă era o stea? Locuitorii de acolo, extra-băştinaşii cu care foarte uşor m-am împrietenit, mi-au mărturisit că de când am plecat eu, aici pe Pământ nivelul global de anxietate a atins cote alarmante. În vis, puteam oricând să mă pun în mod telepatic la curent cu toate întâmplările omenirii. După o verificare rapidă a situaţiei, după 5 minute de chanelling le-am propus indigenilor stelari să se ciluiască, că nu e treaba lor ce filme şi panici îşi dau pământenii. 
Ei mi-au răspuns că au un fel de device prin care pot anihila orice pornire malefică, individuală sau colectivă. Adică un mecanism ce acţionează la nivel subtil, scanând atât mentalul cât şi emoţiile oricărei fiinţe vii. În funcţie de setările acestui aparat, se pot efectiv îngheţa intenţiile distructive ale oricărui om, de exemplu. M-am mirat o grămăjoară de timp, apoi m-am gândit dacă să accept sau nu oferta lor. Aş putea opri delirul ce se prevede în atmosfera terestră. Aş putea contribui la pacea aia de 1000 de ani pe Pământ, cum zicea Nostradamus, sau John Lennon, sau etc. 

M-am trezit liniştit, fără nicio şmekerie de device la dispoziţie şi fără să apuc să mă lămuresc: oare aş fi fost capabil să-mi asum responsabilitatea de a vindeca omenirea? Cu luciditatea celui mai indiferent om, gândesc că orice se va petrece cu lumea, vindecarea are un înţeles relativ.
Acum resimt o lehamite profundă faţă de orice se leagă de viitor, de ceea ce s-ar putea întâmpla la nivel global. De aceea fac eforturi să nu las ignoranţa să mă înghită, să rămân atent, să rezonez cu filmul de ansamblu dar să nu adorm înainte de final. Sau după început. Că ceva a început. 
Vorba ceea, cum să fac să las zilei grija ei?