joi, 30 iulie 2015

Bicirculatoriu



La ce bun să te învârţi în jurul cozii, când poţi face foarte uşor ca totul să se învârtă în jurul tău?
Recent rotindu-mă eu prin Piaţa Mare, am întrebat de sus de pe ghidon o pisică tocmai această întrebare. Dar ea m-a trimis posacă la un prieten bun de-al ei.

Şi am ajuns de unde am plecat. Nu există nicăieri, nici nicălaltăieri.
Neantul e şi el o iluzie. Am înţeles asta din privirea câinelui negru ameţit de bicicleta mea insistentă.




miercuri, 22 iulie 2015

Noi!



Weekend-ul trecut, Zmeoiu´ s-a trezit tocmai la Bistrița în plin Basm. Așa se anunțase a fi a doua ediție a festivalului și așa a și fost.
Totul a început de jos.



Noaptea de vineri a adus unele dileme legate de supraviețuire, dar fiind ajutat de Frânghierul Fluierar și întreaga sa echipă, Zmeoiu´ s-a ridicat și a umblat sâmbătă din nou la pădure, la șulivar.
Acolo, un alai întreg de zâne l-a fost dezmierdat toată ziua, astel încât spre lăsarea nopții fiara a fost din nou în gata cu show-ul.






Date fiind natura apoteotică a esenței sale sufletești și imposibilitatea de a se descotorosi de pielea umană, Zmeoiu´ s-a resemnat fără însă să facă vreun compromis legat de misiunea stabilită.
Deghizat în om nebun, a mers așadar și a doua noapte la hala cu dj și zâne, tot fără să țină minte nimic.


...Ui! Ui!


Venind și duminica cu cele două ciorbe aferente amiezii, Zmeoiu´ s-a confruntat cu seria inevitabilă de întrebările alea grele. Așa singurel la masă cu cele două blide golite de ciorba magică a vieții, și-a dat seama că numai el cu sinele lui însuși își pusese întrebările, Fiind momentul cel mai nepotrivit și pre dificil de răspuns la fiecare în parte, a strigat strigătul ăla mut de îl știu toți dar nu le place. În restaurantul gol, nimeni să audă. Pe afăriță, caniculă. Ca pedeapsă pentru că a tribalizat zânele, Zmeoiu´ nu-și va putea opri strigătul mut până ce întrebările sale nu-și vor primi răspunsurile. Astrele, zânele, Ra & Irlo, cuvintele și ochii, totul a dispărut în neant. Spectrul morții nu mai era spectru, devenea din ce în ce mai palpabil. Deloc surprinzător, pentru că orice sfârșit se cade să fie duminical.




Când deodată, ce să și vedeți dumneavoastră răsturnare de situație, chelnerița l-a chemat la bar, șoptindu-i terifiată că însuși ´Niezo-cel-Adevăratu´ a sunat-o.
Păi da, pe numărul ei, că Zmeoiu´ nu mai avea baterie demult. Zmeoiu´ a pus capăt strigătului mut, și-a dres glasul și a luat telefonul din mânuța Violetei. Principala dispută a fost dusă cu privire la destinația uneia dintre coastele Zmeoiului. Fiind fisurată deja, ´Niezo ținea cu dinții să i-o rupă, ca să-i facă răspuns direct simplu ceva femeie pe măsura lui. Zmeoiu´ a încercat să-i dea politicos câteva explicații, cum că strigătul mut nu avea legătură cu lipsa de femeie. Dar zeitatea sa supremă era într-o stare tare încăpățânată și tot i-a făcut cadou niște dureri, pe care Zmeoiu´ dealtfel învățase cum să le ducă. Fără să mai ținem cont acum de alte curiozități inutil de satisfăcut, vă pot spune sincer că rezumatul conversației lor ar fi următorul: în toată tărășenia cu basmul, prins de bunăvoie și nesilit de nimeni sub tăvălugul metafizic al consecințelor faptelor sale filosofice strigătoare la cer, Zmeoiului i-a fost dată totuși o nouă șansă (totuși, cuvântul care-ți poate trece ființarea prin urechile acului). Zmeoiu´ va putea să audă din nou sferele alea și miracolul vieții, minune a clipei eterne care învinge moartea. Pentru că râsul sănătos a devenit tot mai rar, ´Niezo l-a mai iertat o dată pentru toate celelalte. Hopa când a apărut și Frânghierul cu gașca, mirați fiind peste măsură de starea de lucruri atât de dubașă, chelnerița ne-a mărturisit că toată noaptea a visat un singur vis. Ca niciodată când n-ar fi fost, cică pe lume s-ar fi auzit doar atât:
- Noi!

vineri, 17 iulie 2015

joi, 9 iulie 2015

Hybris vestimentativ


De câţiva ani Zmeoiu' şi-a meşterit din propriile experienţe şi cu mâinile goale o jachetă cu totul şi cu totul de metal invizibil. Meşterul Kubrik l-a sfătuit să o poarte cât mai rar, doar atunci când sufletul i se va umple de amarul oamenilor. De la o vreme, Zmeoiu' purta jacheta aproape non-stop, nu numai pentru că sufletul i se deschidea aproape involuntar, ca un melc iresponsabil de temerar, ci şi dintr-un oarecare spirit de pedanterie, dacă e să fim sinceri. Oboseala melancolică nu-i mai permite luxul de a se lăsa surprins cu garda jos. 
În primul rând, inima trebuie protejată. 
În prima linie, e înţelept să ai tot echipamentul pe tine. 
Trecând prin tot felul de situaţii limită, Zmeoiu' a ajuns la concluzia că nu doar sufletul său trebuie protejat, ci mai ales mintea sa buiacă, cea care generează tensiunea dintre faza şi nulul vieţii. Recent, fiind situat printr-o aventuroasă coincidenţă într-un muzeu, Zmeoiu' a descoperit piesa lipsă din costumul său de luptă metafizică: un coif temporal, pe care înainte cu vreo 37 de vieţi cu siguranţă tot el l-a purtat.



  
Sensul acestei întâlniri miraculoase îi va scăpa până atunci când viitorul va deveni acum

Coiful are proprietăţi care sfidează legea trecerii inexorabile a timpului. Privit atât din viitor cât şi din trecut, artefactul acesta magic îl poate lămuri pe cel/cea care îl poartă cum stă treaba cu atacurile din Multivers, cu iluzoriile victorii şi înfrângerea definitivă a lucidităţii. Lupta dintre plictis şi hybris, care luptă ar trebui să definească însăşi evoluţia sinelui, se dă mult mai uşor cu capul protejat. Cuvintele greceşti fiind în curând din nou la modă, nu mai e nevoie nici acum de explicitarea hybris-ului. Future is now
Adevărata forţă a coifului este ascunsă privitorilor şi purtătorilor de rând. Cheia sa originală poate foarte uşor să deschidă lumea cea plină de bazaconii, dar în acelaşi timp protejează spiritul celui ce îl poartă. Deja, tot mai multă lume ştie că balaurii propriei minţi nu pot fi decapitaţi cu una cu două. Totuşi, înzestrat cu o asemenea armă protectoare, omul poate afla că niciun gând inutil nu se va mai putea lipi de mentalul său. Sufletul celui care porneşte cu încredere deplină în lupta cu el însuşi dobândeşte astfel un nepreţuit avantaj.
În Muzeul Uimirii din Cetatea Albă, Zmeoiu' contempla îndelung cascheta de metal ultrapreţios. Amintirile dinainte de ultimele eternităţi se perindau cu voia şi fără voia sa, ocolind abil răspunsul paşnic la o întrebare crudă: 
de ce se petrece totul aşa cum se petrece?