Hello Wind

Ieri dimineaţă când m-am trezit aveam dificutăţi majore cu scaunul dinăuntru, care de vreo 5 zile a cam uitat să se mai ceară pe afară. Pe tron mi-a venit un benga-sms de la Mistreţ, cu o întrebare capcană: care dintre noi doi e Ionesco şi care e Beckett? Eu fiind Ionesco la obraz sprijinit în palmă şi Blaga la buze (după cum se poate vedea din şedinţa foto iniţiată mai sus), nu am reuşit să-i dau decât un răspuns absurd. Nici Mistreţul nu prea aştepta altceva. Decât eventual pe Godotul ăla al lui, dar asta e altă poveste .

Azi dimineaţă în schimb m-am trezit dintr-un somn foarte adânc. Am visat că eram femeie, mereu goală. Tocmai ce păşeam cu graţie afară din lac la lăsarea serii. De fapt imaginea onirică mă bântuie de când mi-am setat pe desktop poza cu gagika asta. În jocurile fanteziei mele i-am bănuit abia târziu în umbră piersica. Oare ce face exact acum tipa? O altă şedinţă foto, desigur. Dar fotograful, cum s-a simţit el în momentul când zeiţa ieşea din mare? A pus-o cu mâna în poză, cum fac profesioniştii? "Te rog stai cu degetul mare de la piciorul stâng la 2 centimetri deasupra vălurelelor, dragă". Sau a lăsat-o să înoate printre peşti, să se plimbe goală pe malul lacului? Poate nici nu o cunoştea, doar s-a nimerit pe acolo şi a pândit-o pervers în libertatea ei, apoi ţac poza instant. 

Hm. Prea multe întrebări şi scenarii.   

Azi viind degrabă vineri şi 31 octombrie, am senzaţia că sunt o căţea cu trei capete şi mă poartă în lesă o babă la răspântie de drumuri. La noapte va trebui să am mare grijă cu care bot ling, cu care latru şi cu care muşc. Tot ce voi face aşadar va depinde de voinţa Sfintei Vineri, care după astre e ziua mea optimă iar după credinţa populară pare să fie un mix de zeiţe. Am cercetat puţin zona şi cred că Lilith, Venus şi Hecate se vor simţi chemate în noaptea aceasta, dinaintea zilei morţilor. Din ultimul ei pătrar, Luna în Vărsător va revărsa mult vânt şi schimbare peste sufletele cele treze în astă noapte. După concert vom celebra frumuseţea Universului strâns lipiţi unii de alţii, alături de toţi câinii şi toate bufniţele pădurilor din Nemărginire.  

Iar mâine voi sărbători Luminaţia în două cimitire apoi voi merge la psyparty, cică maramite să mai las din poverile vieţii. Ego-ul meu este o remorcă plină de iluzii pe care o căram până nu demult fără să ştiu că o pot lăsa în Feleac în drum. Contează enorm să mă pot mişca liber, fără idei stabilite şi aşteptări inutile. Revelaţia asta am avut-o pe drum spre casă alaltăieri, dar o a doua revelaţie mă aştepta tăcută în noapte, pe cealaltă parte a aceluiaşi drum.

E o greşeală să porţi degeaba tot ce e iluzie, dar o greşeală dublă (CJ20EGO) este să crezi că te poţi mişca prin lumea dată aici şi acum, fără iluzii. Atunci când te simţi eliberat de poveri, de fapt tu însuţi eşti cea mai cruntă dintre iluzii. Te păcăleşti singur, crezând că vitalitatea (Iveco) poate ocoli inevitabilul paradox, de a fi cea mai adevărată dintre iluzii. Adică umanitatea în actul ei generic. Doar atunci când eşti absolut pasiv (mort, deobicei) ieşi de sub tirania contradicţiei de a fi. Las subiectul aşa vag deocamdată că nu am răbdare acum.

Până să îmi iau permisul intergalactic, mi-am descoperit deja numerele raketei mele de viitor, care va funcţiona bineînţeles cu Spirtual în amestec egal cu Divinol. 

Ego-ul meu are o singură portiţă de scăpare în faţa reproşurilor propriei mele conştiinţe şi a uitării istoriei. Să se afirme până în pânzele albe de aici şi până în satinul negru al liniştirii sale de acolo, de după. 

Cică azi sibienii merg în Piaţa Mare la 16.30 să le vorbească fostul lor primar, posibil viitorul lor preşedinte. Voi fi prezent pentru a-mi da seama efectiv ce am de făcut cu dreptul meu de vot, care mai nou pare că a devenit o obligaţie, dacă ar fi să mă iau după un trend foarte inteligent strecurat pe youtube.

Exercitarea dreptului la vot nefiind o obligaţie, mi se par destul de puerili cei care caută argumente de ce nu vor să voteze. Tot respectul pentru cei care vor să voteze şi ştiu cu cine şi de ce. Din punct de vedere civic, cei care vor merge weekendul ăsta la vot o fac (în principiu!) pentru a garanta şi libertatea individului. Deci atât libertatea de exprimare cât şi libertatea de neexprimare, nu?

The Great Will Zgârie-Brânză ar trebui votat de toţi actorii din ţară şi de toţi românii din diasporă, dom'le!

Pe mine personal mă distrează perspectiva de a avea un preşedinte care se sparge, să fim în ton cu Occidentul pe bune. Deşi mare brânză nu cred că se va face încă în direcţia asta...Panourile electorale fiind pline ochi cu de-alde Brânzovenescu iar electoratul foarte sceptic, divizat şi întărâtat, mă opresc aici fără a mai trâmbiţa că merg sau nu merg la vot. Ca să anulez cele spuse până aici, aş profeţi că va ieşi Iohanul oricum, cu sau fără votul meu. Dar nu spun nimic. 

O să închei pe azi, trebuind să recunosc un fapt. Ieri am simţit că nu exist. Am simţit cum ciorchinii încă neculeşi aşteaptă în vii, cum se bucură graurii, am simţit cum inima pământului bate sub mine, am simţit din când în când cum mai falsează gândurile omenirii. Dar cel mai semnificativ, am simţit că între toate astea, eu nu exist! Noutatea minunată ar fi că, spre deosebire de aceeaşi senzaţie de anul trecut pe vremea asta, îmi place teribil să nu exist. Uneori e o datorie a oricărui spirit critic viu.

Mâţador

După un îndelung timp de contemplare, Zmeoiu' întrezări Victoria de la capătul tunelului vieţii întipărită pe un cauciuc din grădina casei sale natale. Se gândea de câteva zile că nu are niciun rost să te agiţi să înţelegi mai mult decât poţi înţelege. Aşa chitit şi dress-code-uit,  în ultimul weekend coborî el încetişor din Feleac în Cluj, să dea o tură pe la mâţe.

Realitatea concretă nu poate fi un martor de încredere pentru niciun animal mai de soi, darmite pentru un ditamai Zmeoi. Se ştie că toată înţelegerea, comprehensiunea şi aprehensiunea în regnurile extra-umane se bazează pe o sinestezie perpetuă şi firească, astfel încât lui Zmeoiu' nu i-a fost deloc dificil să adulmece potenţialităţile felinice din preajmă. Doar că scenariul nu s-a iniţiat în direcţia previzibilă şi nu a fost loc de nicio vrăjeală.  

Mâţele mereu apar mai multe deodată în acelaşi loc, cu câte 81 de vieţi fiecare, în loc de 9. Zmeoiului îi place la culme să fie încadrat de forţe egale şi suprareale, deşi în cazul acesta o prefera pe cea din stânga lui, care prezenta două glande mamare de felină de ar fi făcut pe oricine să ţâţâie veşnic a ţâţă de mâţă.
Dincolo de realitatea concretă, cele două mâţe îi şopteau în canon să intre fără teamă pe poarta dintre ele. Doar că Zmeoiu' era cam amărât şi întunecat în sinea lui (ce jalnic a încercat în poză să pozeze, nu?).
Văzând una ca asta, cele două mâţe s-au contopit instant într-una şi mai puternică.

Atunci Zmeoiu' şi-a dat seama că nu are de ales (niciodată în relaţie cu o pisică nimeni nu are de ales) şi că trebuie să o sărute neapărat. Zis şi făcut, numai că 2 oiţe piţe rătăcite la oră târzie prin club bineînţeles că s-au oprit din pişarea lor placidă ca să trântească un "ce de sparţi pe acia fată, unu linge uşa de la baie, hai să mergem la păşunea de unde am venit, că o mai fi rămas şi pentru noi ceva iarbă totuşi, sper, adică hai pişă-te odată, tu!".

Ajuns pe drumul ce urcă la infinit spre brâncuşenie (culcuşul său din Feleac), Zmeoiu' tânjea să zboare ca un fluture, alături de o fluturesă anume, dansând indefinit spre un viitor victorios.

Dorul de mâţe te poate face să-ţi pierzi capul, a fost concluzia acestui weekend.

Basm (XII)

Câinele cu dinţii de aur are deja un pui drag - Charley, pe care îl îndrăgeşte ca pe ochii din cap. Capu' câinelului.  

Nu se ştie exact cu cine l-o fi făcut, pe unde o fi găsit o căţea destul de altruistă încât să-i facă un pui şi apoi să dispară. Nu se ştie cine i-a lăsat în grijă un pui atât de simpatic. Nimeni nu a văzut-o vreodată pe mama câiniuţului, ceea ce naşte bănuiala că ar fi rodul unei aventuri câineşti prin alt regat. În fine.

Fostele femei ale fostului rege au intrat într-o stare de extaz fără precedent. La curte totul se desfăşoară firesc, într-o logică nouă. Fărădelegile aproape că au dispărut, toată suflarea curţii respirând în ritmul impus de noile conducătoare.
Unele legi au fost abrogate, altele reformulate, iar cele noi au fost date în format .pdf, cu imagini şi aforisme pe înţelesul tuturor:
"Începând de acum toţi bărbaţii trebuie să facă tot posibilul să se simtă bine în pielea lor, la nevoie urmând cursuri de dezvoltare personală"
"Nimeni nu va pune la îndoială deciziile Noului Consiliu Femeesc (NCF). Cine are dubii şi ezitări va fi executat fără acestea"
"Individul are rolul de a se integra colectivităţii, aşadar gândurile unei persoane nu au relevanţă"
"Cine a avut de-a face cu fosta orânduire, în afară de membrele NCF, are obligaţia să-şi uite trecutul, sau măcar să-l considere oribil"
etc.
Oricum mai toate legile aveau doar un rost decorativ, fiind formulate la party-urile Ladies Wild Night de sâmbăta seara.
Bineînţeles că NL dispăruse cam în aceeaşi perioadă cu regele, şi unele dintre femei erau convinse că ea îl zăpăci de cap pe rege de la bun început. Punkinsta etiopiancă dispuse o lege organică de urgenţă, ca NL să fie dată în urmărire generală, numai să o găsească odată, să-i tragă câteva scatoalce.
Bănăţencele erau mulţumite cu libertatea de a face cozonaci, nu le interesa altceva în afară de arta drojdiei.
Arăboaica se puse pe gânduri, privind tăcută dar foarte intens mingea primită cadou de la bătrânul astrolog, care se pensionase vrând-nevrând.

Sanatoriul regelui a ajuns în prag de paragină. Apăruseră frunzuliţele prin podea, animăluţele noi mişunau prin sertăraşe. Îngrijitorul de Mistreţi s-a îngrijit să reamenajeze camera regelui şi mai deunăzi s-a zvonit că s-ar putea deschide acolo ori un muzeu omagial ori un cafe-bar.
Fauve-ul negru rămăsese parcat pe undeva, aşteptând ca regele să-şi ia permisul auto. Câinele cu dinţii cu aură puse să fie păzit sanatoriul, în caz că regele ar apărea. Se raportase lunile trecute că în Piaţa Mică un fel de stafie intra în fiecare birt şi comanda invariabil stroh 80, speriind copiii veniţi să se îmbete.

Forţa necesară oricărui om pentru a-şi îndeplini menirea pe pământ îşi are Sursa în Sinele Însăşi (SîSÎ), care nu există decât sub aspectele paradoxale de tip ridicare Munchausen. Această forţă vitală nu are o formă explicitabilă şi cel mai adesea se pierde fără motive clare.
Faptele unui om nu reflectă coerent forţa pe care o are în a-şi împlini menirea. 
Tot ce gândesc acum şi aici este o mare frecţie, pentru că ştiu că realitatea e aşa şi pe dincolo.
Conştiinţa de sine este singurul lucru cert, după cum ne spune şi dragul de Rene. Cum de am reuşit să pierd totul în afară de conştiinţă, când scopul meu era să o pierd tocmai pe ea? Ani de zile m-am exersat în jurul flăcărilor şi uite că nicicum nu iau foc. Până când totul va pieri în jurul meu, voi sta la pândă. Aştept ceva şi nu am habar ce. E frumoasă pădurea, nu zic nu, dar nu mă mai poate vrăji pentru că am obosit. Minunată mai eşti tu, Lume Nouă (LN)! De 1984 de ori mi-am zis azi asta în gând. 

Câinele aurifer nu era ocupat doar cu pânda sanatoriului. Fostul cortegiu regal, actualmente NCF, îi solicita deasemenea timp şi atenţie. Aşadar nu apucă să se prindă cam acum un an, pe vremea când nucile se mai decojeau fără chinuri, când regele apăru şi dispăru cu câinişorul Charley sub mantie.     

Câteva luni, regele a privit pe fereastra din bucătăria unde copilărise, iar sora lui biologică vorbea la telefon. Crescuse un vişin în faţa geamului de când nu mai trecuse pe acasă. Inevitabil, părinţii săi întineriseră destul cât să facă glume. Prin mai, planul regelui a fost să joace marele meci simbolic de ping-pong. Tatăl regelui joacă asemeni unui chinez bătrân, învingându-i pe toţi. Fără efort.

Într-un miez de noapte cruntă, regele fuma un balishag roşu într-un parc proaspăt apărut, cu pini bătrâni şi bănci gândite greşit. Pisica Inexorabilă se aşeză alături de el, oferindu-i haribo îmbibaţi în votcă şi întrebând:

- Ce e cu abdicarea aia?

Regele îşi dădu seama abia atunci că aştepta întrebarea aceasta implacabilă, dar nu se aştepta ca tocmai Curiozitatea Felinică a Timpului (CFT) să devină instanţa spontană ce-i va declanşa iluminarea. Pentru că teama de întunerec are rădăcini adânci, iluminarea îl lovi pe rege direct în plexul solar.

De când plecase de la sanatoriu, întrebarea despre propria abdicare îl măcina mai rău ca un uliu la ficatul său, devenit proverbial prometeic.

Eliberarea de propriile temeri este primul pas spre cunoaşterea de sine, sinele fiind un regat ce trebuie condus spre lumină prin intermediul abandonării luptei dintre spirit şi corp. Sufletul e arbitrul cel liber şi unica şansă de paşnică mântuire a meciului vieţii. Realitatea, formând o curte interioară cu peluze unde prietenii beau peturi străvezii, dezvăluie neîncetat cele mai neprevăzute provocări. Realitatea nu este o iluzie, ci doar gândul că realitatea este o iluzie. De legile universale nu poate asculta decât cel ce şi le autoimpune, dând mâna cu arbitrul chiar dacă ştie de la început că trebuie să piardă.   

Regele privi oglinda direct în ochi şi se lămuri subit unde şi când apăruse marea neînţelegere ce a dus la şi mai marea lui renunţare de a se autocunoaşte, de a-şi mai conduce propriul regat. 

Începând din adolescenţă, viaţa sa devenise extrem spirtuală, iar regatul şi-l pierduse pe drumeagurile întortocheate ale minţii sale.

Pe puiuţul Charley l-a dus cândva înapoi la sanatoriu tot pe furiş, apoi s-a lăsat înghiţit de labirintul propriilor reverii. Apă-pământ, aer-foc, cald-umed, rece-uscat, ce-căcat. Iată cele 5 elemente esenţialmente relaţionate ale Universului descoperite de rege în cea mai vigilentă solitudine.

La începutul verii, Regele se trezi cu Pisica Golancă sub aripa dreaptă, ce susţinea că a învăţat pe dinafară tabla înmulţirii şi împărţirii tuturor secretelor cosmice.

- Ce faci Miţură acia la mine sub aripă?
- Nu este aripa ta, rege, este doar o proiecţie mentală a unei viitoare aripi.
- De unde ştii tu asta?
- Eu ştiu totul.
- Atunci zi-mi despre dorul de a fi tot.

Felina golancă a reuşit să-l ţină non-stop pe rege de poveşti până spre toamnă, când regele se surmenă aprig. Nu aflase nici Totul, nici Nimicul, iar firimiturile de aur dintre ele le ştia demult.
De data asta oboseala era diferită de toate oboselile din trecut de la curte. Ştia acum că nu va mai şti că ştiuse. Alzheimer, un tango ultim, atingerea sublim de cronometrică a lui Saturn, sau trecerea prea intensă a creierului prin viaţă.

După întâlnirea fascinantă cu ghearele omnisciente ale Dormâţei şi cicatrizarea tuturor rănilor adiacente, înţelepciunea i se părea regelui a ţine mai degrabă de domeniul gastronomiei decât cel al astrologiei.
Parcă regreta că a plătit atâţi galbeni, ani de zile, Astrologului de Serviciu, în loc să-şi ia ca şi consilier-prim un bucătar isteţ.
Regretele sunt însă o capcană. Ca şi cuvintele, care prind în ele animale nevinovate şi le umanizează forţat.
Cuvintele sunt scutul uman care, ca un făcut, mereu se topeşte ca ceara în faţa Adevărului-Gol-Goluţ (AGG). A mesteca gândurile cu grijă şi în linişte e mai înţelept decât a rosti cuvinte prea mari, dar plăcerea de a vorbi degeaba e atu-ul inegalabil al omenirii. A nu se confunda vorbitul degeaba cu vorbitul în dodii, zodii, rodii şi elodii.

Azi, marţi 14 octombrie 2014 ora 21.04, IO, Regele Meu şi numai al Meu, declar solemn că presimt în urină că în sfârşit mi se vor stinge suferinţele inutile şi drept urmare basmul meu va trece definitiv şi triumfal pragul vieţii cotidiene, gravitând de la nivelul adâncilor bătrâneţi la cel al veşnicelor tinereţi. 

Ca urmare a abdicării mele voluntare, fostul meu regat, curtenii şi oamenii aflaţi în vizită la aceştia, animalele şi pietrele au dobândit cu toţii de acum un an o libertate pe care nu o pot înţelege şi deci de care nu au nevoie deocamdată. Eu pot doar să contemplu acest tablou mundan.

Datoria mea este în continuare de a nu mă răzgândi, de a nu ceda ispitei de a mai conduce vreodată pe cineva în afară de mine însumi. Sper din adâncul inimii ca Noul Consiliu Femeesc să asigure o conducere mai eficientă pe calea vieţii, spre unicul scop final al acesteia, Adevărul Gol-Goluţ.  
Creaţia propriului regat spiritual fiind o opţiune personală a fiecărui om, subînţelesurile, fisurile şi semi-simbolurile strecurate de mine pe alocuri, aici în afara existenţei mele, trebuiesc luate ca un exerciţiu de răbdare şi autodisciplină.
Nu există frică.