sâmbătă, 15 martie 2014

Basm (XI)

Se lăsase seara peste Marele Bucureşti şi regele obosi. Umblase prin multe locuri, căutând un răspuns la întrebare. Audiţia se transformase în direcţia inversă: în loc să fie el cel ascultat, trebui să stea să asculte. În aceste zile, vocea interioară îi dictează până şi cele mai mărunte detalii cotidiene. Aflat în faţa unuia dintre marile muzee, pe care din principiu nu le vizita, se râzgândi subit şi se strecură prin mulţimea turiştilor. Înăuntru, tablourile lui vango îl aşteptau. 



Le privi câteva ore, apoi ieşi tulburat şi prea plin de impresii. O parte din răspuns o aflase. Viaţa sa de până acum fusese o povară şi încă nici nu purtase greutatea cea mare. Furnica poate duce o greutate de 100 de ori mai mare decât propria sa greutate. Oare cât poate duce Sufletul Gălbui al Lumii? 
Prea obosit ca să afle şi restul tainei, peste care nu a dat întâmplător, adormi în culcuşul său visând un anume pat de lemn. 



miercuri, 12 martie 2014

Basm (X)

Un anume cuvânt i-a devenit regelui incredibil de insuportabil alaltăieri pe vremea asta, din cauza unor grave rateuri în gândire şi exprimare emanate de o anume duduiţă, ce s-ar zice că ambulează peri-patetic pseudo-filosofia, dacă ar fi să-i fie imitabilă scriitura. Dar nu e. 




Regele şi-a amintit că,  în ceea ce priveşte aşternutul, era tare en retard şi, pe viitor, pierdut pe vecie. 
Poate de asta şi ajunsese cu mintea pe coclauri, că o luase prea înainte, şi apoi rămăsese în urmă. Cu aşternutul şi toate duduiţele din el. 
Dintre toate femeile cortegiului său o preferase fizic, mereu tacit, pe fătuca-de-umbla-goală-peste-tot şi îşi punea geaca de blugi pe ea numai când dădea semne că-i arde de loveala regelui. Deobicei prefera să stea cu spatele, nemişcată, şi întreba peste umăr câte vrute şi nevrute, în timp ce regele, transpirând ca un cal de curse, încuviinţa totul în ceafa ei, bineînţeles fără discernământ. Se pare că nu i-a produs nici măcar un orgasm în toţi anii săi de domnie. Ea a aflat incredibil de multe despre restul femeilor, folosindu-se de ascendentul regal pentru a le asmuţi unele pe altele. Abia de când cu abdicarea şi sanatoriul, se schimbase foaia. În apropierea unui climax fără precedent, lent şi dureros de intens, i-a strigat regelui în gura mare cât de tare le urăşte pe toate.
Dar ea neavând gânduri să fie regină, a aşteptat apoi cuminte să-şi termine şi el ţigara. După ce totul a revenit la dimensiuni pământeşti, i-a spus doar atât:
- Decât să mă căsătoresc, mai bine-mi iau un câine, pentru toată viaţa.






vineri, 7 martie 2014

Basm (IX)


Aici la curte totul e aşa cum trebuie să fie, rege. Oamenii au provizii de cartofi pentru următoarele două ierni, brocartul s-a ieftinit şi nu mai pică internetul deloc. De când femeile tale au dat uitării ceremoniile, s-au mai liniştit. Mă ascultă fără să muşte şi deci nu mai este nevoie să le muşc. Dar întrebarea rămâne: de ce tocmai acum ai ales să pleci la Marele Bucureşti, rege? Eu cred că era un moment prielnic ca să îţi recâştigi tronul. Şi încă nu e pierdută lupta. Eu rămân câinele tău loial. Ai grijă cu francii, dincolo de politeţe ascund o grămadă de orori.

Regele împachetă la loc scrisoarea şi o puse pe jos, lângă saltea. Dormise foarte chinuit, nu avea liniştea necesară pentru a-i răspunde câinelui cu toţi dinţii. Ieri bătuse cale lungă ca să ajungă până la ghişeul Musiciens du Metro, doar ca să vadă că era tras oblonul cel negru.



Deoarece după ultima beţie solitară adormise dimineaţa pe roua asfaltului, se alesese cu ditamai nevralgia intercostală. Răcise la jumătatea dreaptă a toracelui, de o săptămână deja la fiecare respiraţie simţea cum plămânii sunt prinşi într-o chingă extrem de dureroasă. Prilej cu care se hotărî să-şi depăşească limitele. Paradoxal, regele a reuşit să caşte fără să inspire. Cu tusea e mai dificil, nu se poate tuşi fără să expiri brusc - deci fără durere.
Regele se ridică în picioare în 5 minute, cu rictusurile de rigoare. Domeniul înjurăturilor se extinse la dimensiuni cosmice, ajungând până la aţa şi papioooota Universului de rahat în care trăim ca nişte viermi şi ne mai şi credem fericiţi din cauza asta.
Puse de cafea şi trânti un croissant pe masă. Toaleta zilnică era un calvar, dar după ce-şi rulă un pueblo se răzgândi cu privire la scrisoarea câinelui.
Aventura regelui în Marele Bucureşti a început cu un zbor din Timişoara facilitat discret dar eficient de NL (care tocmai rătăcise un pictor în zonă, dar asta e altă poveste). NL îl ajutase pe rege fără să-i pună întrebări şi fără să răspundă la întrebările femeilor din cortegiu, care demult o bănuiau de complot regal.
Ajungând la destinaţie într-un avion plin de români (doamnă, pentru bagajul acesta trebuie să plătiţi 45 de euro. Da' de ce domnuţu' meu, că acia am numa haine, ia uite. A, nu, vă rog închideţi-l la loc... Sanchi, era să nu te recunosc, cum ai făcut de n-ai intrat la bulău?...Ce-i cu turnu' ăla mare, ăla-i? Nu, nu-i ăla. Ba, ăla-i) regele se trezi cu fruntea la pământ, rugându-se pentru viitorul omenirii. Dar a trecut rapid peste acest moment culminant al imaginaţiei sale intime.



Principalul scop al escapadei regale este o expoziţie. Arto le Momo o vizitase în 1947 şi regele era convins că nu meritau precupeţite eforturile sale de a se integra siajului lăsat de vango, pictorul. Dar până pe unşpele din luna lui marte mai sunt câteva zile, aşa că regele se puse pe scris:

Dragă câinele meu cu dinţii tu ştii cum,
trebuie să afli că nu am chef să-ţi dau like-uri pe fb doar pentru că te ocupi de treburile curţii. Viaţa mea a intrat într-o nouă etapă. Voi trece de la interpretarea pasivă a semnelor vremii la practica teoretică a paradoxului non-existenţial. Aşadar nu vei putea înţelege nimic, ca deobicei. Calvarul existenţei mele se descifrează tot mai clar prin simbolurile cele mai concrete: scrumiere pline peste tot unde merg, durerea inimii mele din partea dreaptă, nedreptatea intrinsecă a faptelor femeieşti, sărăcia duhurilor bărbăteşti. Restul e tăcere.
Şi în tăcerea asta, 
mă horesc surorile. 
Asurzind, în taină, 
nu mai cred nici zorile.