Nu sunt sigur, dar am o bănuială. În viaţa de acum te întâlneşti doar cu cine te-ai mai întâlnit deja în vieţile dinainte.
Diferenţa dintre dilemă şi bănuială fiind pentru mulţi neclară, o fac aici clară. Dilema are două coarne, dintre care ele nu ştii pe care să o alegi ca să străpungi situaţia de facto. Aşa-zisul mod de viaţă al fiecăruia e flerul cu care depăşeşte momentele critice.
Bănuiala apare însă sub o formă mai perversă, nu a chinului mental dilematic, ci te împunge direct, cu o singură faţă a pro-blemei. Deobicei aspectele nasoale ale realităţii generează bănuiala, care aşadar este un sentiment preponderent negativ.
Am bănuiala că voi fi fericit nu sună prea veridic, nu?
Am întâlnit azi-noapte o zmeoaică.
Rar să dai peste con-regniferi, când ştii că monstrul dinăuntru atât aşteaptă.
Din prima clipă s-a căscat între noi acea neînţelegere sublimă, având la bază alcoolul viu din mine.
M-am chinuit să sar peste prăpastia momentului, dar am căzut tocmai în mijlocul ideilor mici şi a dialogului previzibil:
- Lasă şi tu paharul ăla, că nu-i frumos.
- Îl duc mâine înapoi, gol.
Purtam naiv stindardul pălincii pe străzile Cetăţii, bucuros să întâlnesc oamenii dilemelor nocturne.
Dintre ei, cei câţiva puţini bogaţi la privire, nasc bănuieli, care te fac şi pe tine să intri la ele.
Piatra cubică îmi făcea poftă de uiski cu ghiaţă, dar încă nu era cazul să mă răcoresc.
Năduşeala extrem de umedă a acestor ultime nopţi de august era într-adevăr prea preţioasă ca să.
Cu siguranţă zmeoaica asta avea ceva faze nasoale trăite în trecut în preajma alcoolului. O deranja omul drag pe cale de îmbătare, oricare ar fi el. Adică eu. Nu m-am prins de asta din prima, şi i-am turnat ca idiotul pe pantaloni complimentele alea previzibile de la începutul cunoaşterii: cât de adevărat dansezi.
În plus auzeam între noi cum stă încă proaspăt zidul rogerian.
Mă clasifica după distorsiunile specifice capitalei - hai lasă-ne că noi aici avem de discutat.
Am trecut mai departe, lăsând zmeoaica să se bucure de propriul ei film carolin.
Festinul merge mai departe şi fără mine, pe alocuri ar ploua, dar ne bucurăm cu toţii şi aşa.
Ştiam oricum (de la Mama Zmeului) că acolo unde îşi face ea dansul şi veacul chiar nu ai loc.
Fizic, dau cu toţii o luptă zilnică, pe viaţă şi pe moarte, să-şi găsească un refugiu pentru discuţii calitative.
Aşa că m-am retras bucuros, ţinându-mi toate găluştile mele provinciale în gură. Trebuie să ştii când altcineva ca tine se bucură de orice altceva în afară de prezenţa ta. Ah şi ce frumos ar fi putut fi pentru amândoi!
Simt clipa preţioasă când îmi întâlnesc rudele karmice, dar mă port ca un imbecil în respectiva clipă.
M-am consolat că de fapt acum, după ce-a dansat ea, creierii mei nu aveau chef să mănânce, doar să bea.
Avva.
L-am întrebat pe Bătrân cum e cu locurile, dacă contează unde bătrânim.
A zis că nu, şi atunci mi-am continuat în linişte sejurul nocturn. Prin Şanţurile Cetăţii, la propriu.
După o meditaţie dement de intensă, mi-am probat somnul sub un copăcel mai primitiv.
Dar nicidecum nu venea moşuliku' Enescu, nu se lăsa pus pe sprânce. Aşa că m-am tot co-foit de pe o parte pe alta, până am decis să ridic geana ca nikolsonu' adică jack, să stau cumva în picioare ca să aflu cam pe unde mă aflam.
Ora 5 dimineaţa în Cetate e zgârcită la detalii - nici Ţipenie nu umbla încă, nicio stea pe cer, nixam reper.
Am ajuns totuşi minunat în casă, îmbrăcat buştean pe canapeaua de după uşă.
Acum vin amintiri din vis: un şofer fin de autobuz şi mai fin, care mi-a strecurat parola - treci în spate (asta însemnând că n-aveam nevoie de bilet).
Nu s-a inventat dom'le pastila de trezire instant din beţie - ar fi un bizniz trăznet. Zic acum.
Aşa la nevoie, în caz de forţă majoră.
Azi o să mă amestec cu dilematicii fără să mai port drapelul apei de foc, necunoscut multora dintre ei.
