De câteva zile întrebam în stânga şi în dreapta - deodată uneori - pe oricine îmi era dat să întâlnesc:
"crezi în coincidenţă?" Evident că am primit multe răspunsuri aflate între Da şi Nu, majoritatea nu aveau timp de poveşti, mai ales cu mine, care sunt renumit atât în plan mondial cât şi extramundan pentru faptul că nu mai fac nimic decât să cred în forţa taifasurilor spontane, cu subtile tendinţe de generalizare a agorafiliei...
"not really"
"cred că cred"
"păi nu ştiu - ce-i aia"
"ooh"
"ahaaaa"
"nu se poate crede în aşa ceva, dar eu cred, merci de întebare, o să mă mai gândesc la asta"
"NU CRED BĂ, CE...TU CREZI?"
"trebuie să plec acum, sună-mă mai încolo şi vedem atunci"
"da"
ei bine recunosc că aşteptam să spună cineva da, ca să putem începe discuţia mult aşteptată! Rezultatul a fost uimitor pentru amândoi! Pornind de la etimormolocogia cuvântului, coincidenţa este o coliziune a doi biciclişti necunoscuţi cu nume identic, incidenţi înspre acelaşi punct, un simplu fapt. Raţiunea coincidenţei era miezul întrebării mele. De ce ne interesează modelele, simetriile, uimitoarele coincidenţe: "azi am întâlnit în contexte fără nicio legătură de trei ori cuvântul zeugmă"
Alături de întrebarea "a fi sau a nu fi", pe care încep să o resimt ca unicul mod de refresh-uire periodică a Sinelui, întrebarea cu privire la Întâmplarea Universală m-a aruncat în Râul Vieţii pe care iată plutesc la întâmplare. Sau nu...cred că cel de-al treilea Tronson, al Comunicării, al Plictisirii Inteligente dar şi al Artelor Furate, mă va purta inexorabil şi imperceptibil, infinit de puţiiiin, dar totuşi mai aproape de Partenera mea de Înot Cosmic, ce se păstrează inimaginabilă deocamdată, sau înoată "pe sub apă", cum ziceam când eram mic.
