vineri, 20 ianuarie 2012

Vertex

Răsuceală maximală aseară înăuntrul meu.
Zmeoiu nu se uită la TV veci, dar ieri am zis: "excepţie!"
Dădui pă TVR, iaca un documentar - serios zic, monşer  - cică despre mitingul din 12 ianuarie 1990.
Paf, ai de măiculiţele noastre, ce va să zică asta, tocmai acuşica??
Vis-văd pe Eon Iliesco în vrie. Geneza unei noi clase politice, CFSN, etc.
În faţa mulţimii, cocoţaţi pe o maşină, schimbă microfonul Iliescu, Roman, Mazilu.
După 22 de ani, respiraţia aerisită a istoriei noastre recente, lasă să se vadă clar haosul şi ordinea de atunci.
La un moment dat, Iliescu începe şi promite, lansându-se într-un picaj oratoric spontan, cu ritmica odioasă de tip "o să..." ce amintea flagrant de gestica proaspătului defunct. Mulţimea avidă de libertate l-a sancţionat instant:
"nu mai da din mână, nu mai da din mână!"
Instinctul de politician l-a obligat pe Iliescu să-şi recunoască greşeala, apoi să o întoarcă în avantajul său.
Atunci şi acolo cred că s-a semnat certificatul de naştere al celebrului său zâmbet.
Relaţia cu viitorii săi alegători.
Minunat documentar, deşi eram şocat. De ce TVR difuzează tocmai acum aşa ceva? Adevărul istoric, alături de faptul politic actual, îmi făcea aerul greu respirabil. Întâmplarea a făcut ca acest documentar să puşte pe situaţia din stradă, la modul că îi demască exact unde îi doare mai tare. Din timp în răstimp, apare câte un vertex de ăsta, un punct subtil de inflexiune în care mulţimea de oameni are libertatea de a decide până nu se face politică. Se petrece ceva, abia apoi vin deştepţii. În politică, totul e manipulare, şi nu poate fi altfel. Cu altă ocazie, cam asta spune chiar şi realizatorul documentarului:


Cum să mai speri să adormi, când îţi sună în cap: "nu mai da din mână, nu mai da din mână!"
Mai ales că lebăda mea s-a dezmorţit şi deja poate privi puţin spre cer?
Din toată povestea asta am ajuns la concluzia că nu trebuie să mă opresc din înot,
să mă las confundat cu altceva, altcineva.
Să nu mă bălăcesc în călduţa politică românească, sau alte capcane mai grave (Dali, Cărtărescu, sau aeroplan mental, ce mi-a fi dat a părea a fi)