Întrebări diferite, acelaşi răspuns: nu ştiu, încă

"Dacă eu sunt eu fiindcă eu sunt eu şi tu eşti tu fiindcă tu eşti tu, asta e bine.
Dar dacă eu sunt eu fiindcă tu eşti tu şi tu eşti tu fiindcă eu sunt eu, asta nu e bine."

Yasmina Reza la gala premiilor Tony

Am reţinut ideea asta din textul piesei Artă de Yasmine Reza pentru că mă preocupă nuanţele.
(Ea a fost cam un an gagica lu' Sarkozu', poate şi pentru asta a primit o grămăjoară de premii, hmmm, nu, de fapt este un dramaturg talentat).
Câtă (in)dependenţă avem, încât să putem considera drept necesare atât propria libertate cât şi constrângerile traiului cotidian?
Viaţa este un tablou alb care nu e alb.
Oricând se poate dovedi existenţa cel puţin a unei diferenţe între diferenţă şi diferenţă. Din relaţia de diferenţă a ceva faţă de altceva se generează perpetuu o nouă diferenţă. Devenirea este un proces al realităţii care manifestă plenar continua diferenţiere. A fi diferit presupune un efort continuu de a te diferenţia.
Dar nu e acelaşi lucru şi cu identitatea?
Dacă eu sunt eu şi atât, oare mai trăiesc? Dacă sunt eu şi numai eu, cum pot oare deveni tot eu, absolut fără nicio interferenţă?
Sunt oameni care de bunăvoie se lasă pătrunşi de lumea lor înconjurătoare.
Sunt alţii care nici în ruptul capului nu lasă vreo fărâmă de realitate să le intre sub piele.
Aceştia cred cu tărie că ei îşi controlează propria lume, că îşi trăiesc propria viaţă.
La mijloc, sunt cei care respiră laolaltă cu Universul, fără să opună inutile rezistenţe trecerii timpului dar atenţi la situaţia reală. Fie chiar şi la asemenea întrebări ca cele de mai sus.

p.s.
Ce bine că Zmeoiu' nu e om!