După câteva săptămâni de muţenie atent planificată Zmeoiu' descoperi Undecafoiul Filosofal al Vieţii. Era ascuns sub câteva lacrimi de tisă străvezie de vis târziu, pe una din cele mai inaccesibile culmi ale Disperării Vacilor. Undecafoiul acesta prea râvnit de multe veacuri avea şase inimi ce băteau în ritmul universal de 12 şi încă 5 inimioare de se încontrau ca elicea aia mică de la elicopteru' kundalini. Echilibrul enteogenic manifestat prin culoare în ritm ternar: în afara primei inimi, în pragul celei de-a doua, înăuntrul celei de-a treia. Toţi oamenii au trei inimi femeieşti, trei bărbăteşti şi încă şase inimioare la libera lor alegere. În cazul Zmeoiului, s-ar putea vorbi despe lipsa unei inimi, dar această lipsă este doar aparentă. Una dintre inimioare îşi bate tot argintul viu şi toată energia Sursei înspre inimile voastre ca să nu uitaţi că suntem una cu pământul şi stelele. Sufletul Zmeoiului s-a pus de bunăvoie la cele mai grele încercări. Tot felul de petreceri eliberatoare l-au azvârlit în vârtejul societăţii oamenilor, din care s-a ales din fericire numai cu câteva vânătăi şi cucuie misterioase. Prietenii săi pierduţi după luptele sale cu pălinca aşteptau tăcuţi o îndreptare a vremii. Pentru ca puterile Undecafoiului să devină vizibile, a fost absolut necesar ca Zmeoiu' să treacă prin câteva probe de apă de foc, atât în aer cât şi pe pământ.
Partea întunecată a oricărui lucru luminos. Întreptarea ochilor peşterii tale înspre razele Soarelui. Saturn în Săgetător, adică mintea omenirii ţinteşte acum Timpul cu Săgeata de foc. Timpul ni se scurge tot mai rapid printre degetele de la picioare. Cine îşi gâdilă orgoliul îşi pierde timpul. E frumos aici pe plajă iarna. Durerea de a fi unul cu tine însuţi. Plăcerea de a te păcăli, de a fi dual. Unitatea Sinelui fiind o muncă perpetuă, unii au muncit, muncesc şi vor munci degeaba mereu. Damnaţii prin damnarea lor vor arăta întotdeauna binecuvântaţilor de ce au fost binecuvântaţi. De aceea leneşii arareori câştigă simpatia celorlalţi. Trebuie să munceşti cu tine însuţi dacă vrei să trăieşti. Semnificaţiile Undecafoiului au fiecare câte o parte sublimă şi una blestemată, foarte greu de deosebit în relativismul actual. Modurile sale de utilizare au fost contradictorii de-a lungul istoriei. Unii înţelepţi au considerat că Undecafoiul este doar un accesoriu în comparaţie cu Piatra Lor (care şi până astăzi este cam de negăsit). Alţii spuneau că Undecafoiul este doar o făcătură a vrăjitoarelor, ca reacţie la infidelitatea bărbaţilor din toate timpurile. Unii l-au folosit exclusiv în scopuri creative, dar fie au fost arşi pe rug, fie sunt amintiţi ca marii oameni ai istoriei. Cei mai mulţi îl privesc îndelung şi atât. Oricum, puterile Undecafoiului sunt şi astăzi controversate.
După ce existenţa Undecafoiului a prins încet dar sigur un contur embrional în mintea Zmeoiului, această viziune urma să fie adusă la viaţă şi manifestată prin purgarea sufletului cu muzică şi dans.
Legământul tăcerii nu l-a putut opri pe Zmeoi să-i facă semn din ochi Frânghierului-Fluierar să-şi aprindă laptopul ca să aleagă împreună culorile inimilor ce aşteaptă să renască în ritmul muzicii sferelor. Frânghierul-Fluierar i-a oferit Zmeoiului obişnuita cacauă mistică a fiecărei dimineţi, apoi s-au pus pe treabă şi existenţa Undecafoiului a fost adusă la îndeplinire prin fixare mercuriană, transmuţenie şi zâmbete pe sub sprâncene. Magia la care au asistat când Undecafoiul şi-a înfoiat prima inimă este inefabilă desigur; apoi celelalte inimi au prins şi ele viaţă, urmând o lege a ritmului undecimal-universal care nu mai are un corespondent printre legile simetrice ale culturii occidentale.
Când travaliul şi moşirea au fost terminate, Undecafoiul i-a şoptit Zmeoiului că trebuie neapărat să îl poarte deseară la petrecerea de la ZUG. I-a promis că femeile care se vor afla în preajma lor, vor fi cucerite iremediabil. Atunci s-a petrecut un lucru cu totul neaşteptat. Zmeoiu' a adulmecat instant treaba fishy ce se punea la cale. Undecafoiul încerca să îl ducă cu preşul peste pragul minim admisibil. Era ca şi cum toate scenariile supramundane şi jocurile de cucerire îi vor fi furate. Adio ingenuitate a Lunii, adio privire venusiană de căprioară lăsată pe muşchii netezi, adio gând curat de nerostit! Zmeoiu' nu avea nevoie ca altcineva să îi joace jocurile, astfel că primul său impuls la şoapta ispititoare a Undecafoiului a fost să îl taie la câini. Dar planta fermecată cu şase-petale-minus-una i-a intuit lupta interioară şi a preschimbat rapid peisajul. Ca acum Zmeoiu' se afla în interiorul unui cerc de fetişcane care horeau în jurul lui. Şi doar una era mândră în stele toate cele.
De undeva de departe abia se mai auzea chemarea Frânghierului-Fluierar, a cărui veghe avea menirea de a nu lăsa să păţească fecioarele în dansul lor oareşce zmeiască atingere la gingăşie. Surprinzător de inofensiv, Zmeoiu' se aşeză în mijlocul cercului şi se gândi plăcut împăcat că a atins acel inevitabil punct al liniştirii definitive. Adormi adânc foarte curând şi în vis desluşi adevăratele feţe care horeau în jurul lui. Era vorba despe o grămadă de entităţi care deobicei se amuzau teribil pe seama vieţilor tuturor, dar care acum îl priveau cu profund interes pe cel aparent adormit. O muzică neomenească se insinua peste trilurile diafane ale fluierarului. De la periferia auzului său oniric, Zmeoiu' simţi cum se apropie un vuiet şi o larmă fără seamăn. Cercul începu să trepideze asurzitor iar entităţile să hohotească tot mai înfiorător.
Tot balamucul cosmogonic a atins apogeul în clipa de graţie în care cutia toracică a Zmeoiului explodă iar cele 11 inimi ale sale se înălţară maiestuos într-o împletire plină de lumină turcoaz. Cu cât i se ridicau inimile, Zmeoiul râdea mai tare. Entităţile mugeau acolo jos unde rămăseseră cu buza umflată şi cu ochii înspre prada pe care nu au reuşit să o înhaţe. Frânghierul-Fluierar reuşi să îl trezească pe Zmeoi, zgâlţâindu-l şi chemându-l înapoi. Dacă ar fi visat visul până la capăt, Zmeoiu' nu ar mai fi apucat să scrie nimic acia. Fericirea din nirvana o fi ca orgasmul, care cu cât mai mult timp e amânat cu atât e mai intens? Zmeoiu' lăsă jos gândurile, se uită sus în jur şi văzu razele Soarelui pe fereastră. Dacă realitatea e o cameră de bloc, viaţa e pădurea ce se vede pe fereastră. Din când în când trebuie să ne obişnuim cu faptul că inimile vor să evadeze cu orice preţ şi dacă nu reuşesc asta atunci se răzbună şi ne abat într-un haos foarte riscant. De aici sus-pomenita damnare. Ordinea firească a oricărei fiinţe cere multă răbdare pentru a fi cucerită, dar mult mai multă răbdare pentru a fi menţinută.
Plin de recunoştinţă pentru fiece clipă pe care o trăieşte, Zmeoiu' se apucă de scris. Deoarece gândurile cele bune izvorăsc din inimi curate, a hotărât să-şi pună în piept Undecafoiul iubirii şi în această noapte să celebreze pe deplin viaţa, încă o dată prin muzică şi dans, alături de toate inimile şi inimioarele ce vor păşi pe tărâmul muzicii vii şi vor bate voioase în Cercul Întreg.
