Mori de avânt de Pionier

Cu greu aduse 

De pe vremurile apuse 

adusele frânturi 

ale aminții

pierdute în timp 

*se pomenește Vinerea din jurul datei de 23 iulie a fiecărui an - sf. Pion Tek.

Aventurile lui Pion Tek cel dinainte de a deveni ascet au fost consemnate exclusiv oral, dar într-un mod incredibil de rezilient, au ăsat drept urmă în istorie obiceiul de a petrece noaptea de 23 iulie în Natură - Loc de desfășurare: festivaluri de pe diverse coclauri,

Zmeoiu΄ belea ochii în telefon, că și-a șters involuntar aplicația My Calendar

Cu bicicleta pe umărul stâng, încadrată de un imens lan de ceapă, având chef de șotii velo-turistice și la activ felurite rave-uri, Zmeoiu΄ încearcă să-și amintească cum mai sărbătorea el nopțile de iulie. 

Sărbătoarea acestui apus de soare și răsărit de lună de acum este sufi-suficientă, se auzi gândul cel răspuns-șoptit.

Calendarul exoteric al oamenilor menționează data de 23 iulie ca reper, deoarece întreaga culminație și potolire a minții Leului variază de-a lungul întregii veri.

Accesând totuși și semnificația mucegaiului vieții de pe piatra zilelor din calendele esoterice apocrife, Zmeoiu' s-a pomenit cu un challenge în gând: Să facă o baie în Westeinder Plassen, apoi un velo fresh ride până pe axa celor 5 mori de vânt de la orizont. 

turbinele eoliene De Pionier

      

După baia sălbatekă, plin de adrenalină, am pornit la drum spre morile de vânt.

Ideea e să ajung cât mai aproape de ele, rămânând pe piste și fără să intru din greșeală pe prive-ul nimănui. 

Uneori am impresia că biciclez pe drumul meu - ating pe deplin senzația asta din cauză că am prioritate. Mașinile așteaptă în spatele meu. Nu prea am idee cum m-am obișnuit cu asta.

Iată că am reușit să rătăcesc drumul. Drept recompensă pentru reușită,  S.e F.e Piontek mi-a trimis un mugur de bun augur sub forma acestui monument alea(gira)toriu. 

Dacă reușești să te rătăcești, este minunat. Turbinele eoliene, imense, refuză să fie descoperite. Ținta propusă se pierde quichotic, în plăcerea & distracția oferite de abaterea continuă de la direcția inițială, o plimbare absolut prezentificată.

 

iată morile printr-o stație de bus, copăcei și păianjeni 

Dar nu ai cum să te rătăcești, de facto. E îndeajuns să vrei să te relaxezi, să dai jos gluga mentală, Să îl aștepți eventual într-o stație de bus pe Sancho, care așteaptă să aterizeze Godot. Termini de rulat și ridici puțin și tu privirea și hopa dai peste ditamai păianjenul deasupra capului, privindu-te ultra-eficient cu cei 14 sau 17 ochișori. Cu fobia de ace mi-a fost una, dar cu arahno-fobia e alta. Am sărit (cică) ca ars, până în mijlocul străzii - ca norocul nu iera traafic - ah cieeeelo mio ce m-am speriat! 

Răsare luna, îți va trece și fobia asta, deocamdată lucrezi maramite cu păianjenii, dar nu uita că deja știi că totul trece, așa că ja ga ia tu lejer calea Hoofddorp-ului spre mahazenul de caffiaos    

COLOCAOS - un co-locatar întru haos - aka domestic partnership

Să fie graph-ul ăsta semn de augustă aventură? 

O, ofrandă adusă Zen-ului!

O, amintiraes

O, totem & nimicam

Co tam 

niesam.

Muncă & Orizont (aλa) Est-East

Deîndată ce s-a aflat departe de tărâmurile natale ale Nemărginirii, Zmeoiu' și-a reluat forma umană. A decis că a venit clipa să încerce să fie om. Un om cu o oarecare voioșie, dar preumblat pe la genuni, pe nume Andrei (ακα Gαs Ααlsmeer - asta e o poveste în sine, deocamdată aici iată cât de prematur se închide paranteza).

Oamenii, prin natura lor umană, vorbesc limbi diferite. 

La început au fost limbile străine, apoi limba din cerul gurii. Apoi ceasul, și la urmă de tot clipa cea dintâi.
Ca să poată fi numiți/numite animale sociale, oamenii nu se pot abține să nu vorbească unii cu alții. Inevitabil, asemenea unui silogism, la început și deloc din întâmplare, oamenii vorbesc limbi diferite; așa se întâmplă și va ține un timp oarecare, până ajung oamenii să se cunoască (fără să se înțeleagă). 

- Helllo!

- Helou!

- Helio?

- Folio.

- Ă donde estem weast-um?

Zmeoiu știe din naștere toate limbile Pământului, dar Andrei se pare că nu-și mai amintește decât câteva frânturi de gramatică frâncușă.

 
{povestea cu Frâncușa Podlasiei merită [o mențiune specială (cu altă ocazie)]}   

Gândurile lui Andrei nu rătăcesc nebunește, ca pulsificațiunile mentale ale Zmeoiului. 
De fapt s-au cam rărit de-a dreptul, ele gândurile. Mi-nu-nat.
Căci în drumul zilnic spre muncă, Andrei are revelații, uneori mereu. 
Non-verbale, toate.

 

     

Un salt dintr-o suflare peste toată vara

Aflat într-o sesiune de criogenie metafizică, luni pe la ora 17 de ziua sfântului Dumitru, adică azi-ieri 26 octombrie 2020, i-am transmis lui Zmeoiu' direct de la InternetCafe Șelarilor prin intermediul delegatului sărbătorit Piervâi, că azi e acea zi din luna Scorpiei, ziua de naștere a bunei sale Mama Nuți - care face 89 de ani. Eu am 42, dar nu aveți cum să vă dați seama de ce dacă e ziua ei, va fi mereu și ziua autorului acestui intro. Să continue așadar povestea cu Zmeoiu, care el preferă persoana 1, dar eu nu cred că o distinge prea bine de celelalte.

Am sărit ca ars de pe canapei când mi-a picat fisa. De vreo 2 ore eram extrem de preocupat de ideea de sacrificiu necesar și asumat la nivel individual, pentru un scop global. Să ne vindecăm. Utopie versus Reverie. Realitatea, cu fericirile și durerile ei, ambele deopotrivă de inevitabile. Unele situații cer decizii deloc ușoare: să merg să-i duc un buchet de flori? să nu merg? În conformitate cu atmosfera generală, am evitat să-mi vizitez bunica, în contextul actual. Cu prețul că uneori devenea insuportabil dorul de ea, alături de toate celelalte doruri/dureri/ dorul mă bagă în niște stări tare aiurea uneori.    M-am focusat să fac efortul constant de a-i proteja pe ai mei. Am rezistat cu stoicism până azi, când mi-am dat seama abia după ce m-am urcat pe bicicletă gonind spre 

De fapt Zmeoiu' nu gonea pe bicicleta lui, ci pe un cruiser oazobleu de fete de împrumut. După o pățanie comică de-a dreptul, deoarece acum câteva nopți la mârțoaga lui s-a petrecut în sfârșit un mik akțident: i-a intrat rotița din mekanismul vieții care întinde lanțul, exact între spițe, de s-a basculat senin ca buster / keaton / peste ghidon / salt / chaplin-keaton / peste ghidon *surpriză!* fără măcar să fi pus frână, 

pfff, s-a băgat între spițe rotița aia, sau ce pizdinionul mă-sii m-a săltat așa? Bine că nu aveam viteză. Când mă uit, 3 spițe-spaghete rupte, binc-ai ghete, hai băiete leagă mârțoaga și mergi acasă pe jos. că s-a înțepenit roata din spate că s-a descentrat. De la mers pe jos câteva sute de metri, durerile în umăr m-au luat deja în primire tocmai prin parcul Astra. Repaus. Am stat pe cea mai apropiată băncuță, vorba aceea. Acolo m-am liniștit repejor și eficient, dar din cauză că eram voios că mi-au trecut durerile, ca un făcut, apare fârtatul Mandolină să îmbrățișeze  nu-știu-ce copac de lângă mine. Așadar clipa era din nou gata, am pus imediat de o nouă ispravă. De dragul veseliei vremurilor de demult, ad-hoc m-am urcat în căușul palmelor lu' Mandolinescu și de acolo în crăcanul unui ditamai copacul. Abia acolo sus m-au cam luat dubiile, ca în clasa I pe trambulina de 10 m. Dar dacă tot am ajuns așa de chill & lejer icișea-sus, am zis ia să sar ultra-atent și ușor ninja style pe masa de șah de țiment și de acolo jos. Cu ocazia asta pot verifica dacă mi s-a vindecat ok glezna dreaptă. Când colo, în loc de zis și făcut, s-a panicat Mandolină că sunt prea sus, să nu sar. După ce m-am spart de râs în sinea mea cuibărită în plexul copacului, plin de bucurie că retrăiesc pentru câteva clipe asemenea ștrengării ale copilăriei, i-am zis că sunt 2 m fra, dă-te mai încolo să sar. El a sărit pe loc mai abitir, să mă contrazică, panicat de-a binelea. 

- Bă nu sări, ejneboon, sunt peste 3 metri. 

- De unde bă, acia nu-s nici doi metri. Și de pe masă jos, un metru. E ca un cardan săritura, o fac în 2 timpi, nu e mare lucru. E ca și când sari de pe dulap, ce mare lucru, Mandolosso? Dă-te de-acolo, să am loc să sar. 

Nu s-a dat, dar nici nu ajungea la mine să mă dea jos. De fapt, nu mai prea avea gust riscoteca parkur-ului meu spontan, plus că pot verifica și prin alte mișcări rezistența gleznei. M-a convins, așa că am coborât la fel cum am urcat.

Reiau eu firul epic inițial, pentru că nu m-am prea distrat până acum. Zmeoiu' dă tabarles în florărie și se anturează cu vânzătoarea:

- Oare ce flori să-i iau lu' bunică-mea, ce ziceți?

- Păi eu vă recomand crizanteme, acum e sezonul lor, reginele toamnei/ia uitați/sau transafirii aceștia?

- Ce? Musafirii? Ai cui?

- ...Trandafiri nu doriți? 

- Asta de aici ce floare e?

- Brasica.

- Dați-mi o brasică de-asta albă și 2 crizanteme.

- Bine. Vă pun și ambalaj?

- Nu, mulțimesc, doar legați-le

- 30 de lei.

- Oh. Mi-am uitat cardul! Cred că nu am...decât....stați puțin - 29 de lei.

- E bine și așa. 

*nu e buchetul original, l-am luat de pe net ca să vă faceți o idee

Zmeoiu era în ceață lingvistică totală. După auzenia cu transafirii, acum floarea aceasta mi-nu-na-tă se numește brassica sau bradica? Foneme. Probleme. După un risărci oflain, el află că respectiva brasică este o varză ornamentală. Următoarea clientă din florărie a rugat-o pe vânzătoare să-i facă și ei un buchet la fel. Și goana Zmeoiului se reia, spre Hipodrom, spre Cedonia, spre Calende, spre amintiri din copilărie. Atenție maximă, în cele 10 minute cu bunica de povești de la distanță. Astfel seara Zmeoiului s-a încheiat într-o notă previzibil /de familială / de familiară.

/ cum adică /

varză ornamentală / like me / hehe / varză ornamentală versus varză sentimentală / varză versus varză / versus vs. versus / dar chiar arată frumos pattern-ul petalelor / 

dacă franjuricele astea albe or fi petale / 

hmm, n-am auzit până azi de floarea asta

poate azi mă joc totuși un biliard înainte să adorm 

 

Despre inconturnabilitatea Amocului

Nu mai fac flotări și nici tracțiuni de ceva vreme. Scriu aici ca să țin minte când am fost un mare leneș. 

Tocmai când începusem să resimt primele rezultate benefice în corectarea posturii, iată s-a schimbat vremea și a venit toamna - cu un cer apăsător, la propriu. PPPP. Cele două palete pe post de palmele mele sunt ultrareceptive la orice schimbare de presiune atmosferică. Viața e Lucru Manual în fiecare clipă, vorba ceea. 

Astfel că nu mi-a mai trecut prin minte să mă întreb care o mai fi viața lui Zmeoiu'.

Nici el nu a dat vreun semn de câteva luni, hmm, plouă, minunat, plouă minunat, ce pana mea să mai scriu. Ar fi o idee să mă teleportez chill în Nemărginire și să bat de peste nori la ușa folderului lu' Zmeoiu. Zis și scris, am ajuns iată ce liniște.

Aaa, acuma realizez, poate ne-am îndepărtat și din cauză că eu timp de un an nu m-am mai uitat deloc la filme. El mereu a fost un mare cinefil, unica mea sursă de încredere, cum să-i explic că orice film îmi pare azi a fi pierdere de timp? 

Tocmai am intrat pe furiș în hruba Zmeoiului! 

Mă bucur că nu e acasă, voi profita de ocazie! Îi pot scormoni în liniște prin chițibușuri. Dar trebuie să rămân cu urechile ciulite, să aud dacă vine înapoi acasă. 

Ia să vedem - 

Primul lucru care mi-a atras atenția este bineînțeles jurnalul. Sar direct în lectură, să apuc să aflu cât mai multe. Desigur că nu am deschis la întâmplare, ci la 

*****

3 oct, 2020 - Sibiu

<<<<<<Am pornit sâmbătă pe înserat spre civilizație, cu ghiozdanul plin cu beri, hotârăt să văd cât mai multe dintre expozițiile NAG-ului de la oraș. Kumm-necum, a apărut NL!!!! Din nou și cu tipica ei atitudine keep on ravin', de te-apucă fresh-uiala, că doar de aia e Noutatea Lipsă. Am vorbit mult, după mult timp, astro-lemne-fine, câteva ore sublime. I-am mărturisit că m-am bucurat din (prea)plin de vara anului 2020, sub forma ființării offline, adică a traiului pur și simplu; that real life despre care nu se prea pot spune multe, căci prezentul e, Supra-Trecutul nu mai e, iar viitorul nu e. Ce e, e. Cam atât se poate spune, dac-ar fi să fi fost din Onești. Altceva nu e de spus, decât eventual după fapt, adicătelea icișea povestite cât de cât, nu neapărat cum s-au întâmplat.

...până am reușit cu greu să-mi dau seama că am trecut cu bine și prin vara anului 2020, deja eram la mijlocul lui octombrie. Pădurea s-a colorat turbo nu altceva, semn că vine curând și vremea ciupercilor și tuturor poamelor Gaiei. Timpul, babaul suprem, e o roată mare de cașcaval, disponibilă pe raftul bio de la Lidl. De fapt, Timpul e o mare păcăleală, din punctul meu de vedere. Un punct în afara timpului, da. Modul pre-setat de a ne duce traiul ca și cum ar exista o linie a timpului este cel mai dăunător vieții vii, vieți viii, ix, x, xi, xii, xiii, Ființării însăși, ce mai. Ce octombrie.

Am observat vara aceasta că sufletul mi-e pus pe zburdat random pe coclauri, cu oameni sau fără, și că mă asortez instantaneu cu dozele de bere: să fie verzi-albastre, indiferent de marcă. Aproape toți oamenii pe care i-am întâlnit, începând cu 15 mai, au băut și ei bere, dar neasortată, nu ca mine. Un alt lucru minunat despre mine, de pe urma căruia sufăr inconturnabil, ar fi că deobicei mă îmbăt primul pe oriunde merg, fiindcă nu mai am răbdare, mă plictisește totul și trebuie să ies din decor.

Prima oprire, am ajuns cu NL la galeria lui Dragoste. Am povestit, am privit, am pornit mai departe pe Tribunei la Artă non-stop - o gașcă vine, una pleacă, urc pe scară o mică prințesă și în continuu în continuu îmi zic "îmi pare rău că nu m-am putut coborî la înălțimea așteptărilor tale" o frază fără legătură sau poate are legătură cu ultimul film trăit nevăzut, hmm, rămâne de văzut, unde am rămas cu itinerarul, unde e NL? A, aici, ăăăă, hai să mergem la Casa Marchesini. Pe drum mă bucur de aerul tomnateq, cum va fi la iarnă, am un feeling bun deși parcă nu prea am motive, iote că m-a luat puțin în freză berea-vinul, gândesc prea mult. Strada Nouă, Orașul de Jos, ce rapid am ajuns, să intrăm să privim.

Le-am salutat la intrare și pe cele 3 grații, aceleași și mereu altele, căci de câțiva ani mi-am dat seama de fiecare dată că ele trei umblă mereu împreună.

Apoi am între-închis puțin ochii, ca să pot vedea mai clar. Câteva zâmbete, câteva clipe. Totul trece.

Oamenii, viii, se bucură când sunt laolaltă, asta se poate spune fără îndoială. E o adevărată bucurie să întâlnesc alți oameni. Dar dacă bucuria aceasta este prea mare dintr-a mea direcție, echilibrul se va strica, iarăși, ca de atâtea ori. Simt cum cunoștința mea scade, alunecă încetissim dar inevitabil înspre gaura neagră a uitării.

   

Straie colorate, oameni colorați, poveștile oamenilor, mai mult alcool, vine miezul nopții peste itinerarul nostru neterminat - așa că fuga spre Atelierul de Rame - cu luna plină și NL încă în câmpul meu perceptiv, e tot mai diminuat prezentul, Timpul aproape dispare  - din păcate, nu visez, ci accidentez o ramă - semn că tre să revin cumva 

 

dar visul mă duce unde vrea el, revăd un perete, revăd chipuri, multe fețe familiare, altele deloc, unele sculptate de Roxana, altele fotografiate pe neve, chipuri aranjate în pentagramă să se privească reciproc indefinit, sunt tot mai aproape de somn, ochii au văzut destule, ar fi timpul să >>>>>>

*****

14 oct, 2020 - Sibiu

<<<<<<<<<

- ce faci, dormi?

- nu, - mă gândesc

(cel mai tare banc) 

Stau cu ochii în perete, mă bucur să simt că exist din nou.

- Trezește-te, hei, haide trezește-te...îmi spuseră Oamenii; și iată-mă, din nou, după câteva zile, în jurul unei mese rotunde de piatră de Ezra. Așa am căzut din nou, și mai abitir, într-un fel necunoscut de resemnare. Apoi somnul etilic, când personajul acesta pervers cu care mă lupt de atâția ani apare din senin, de sub fața mea. Amocul, cum voi numi de acum înainte acea stare din adâncurile mele, care atunci când se plictisește, vrea să distrugă tot, ca un copil, până ce toată preajma sa devine razna.

------

------

------

Mi s-a părut că aud mișcare de pași, așa că am închis repede jurnalul Zmeoiului și am închis folderul.
Am decis că mare lucru oricum nu am apucat să pricep din viața Zmeoiului. Amocul ăla despre care pomenește, ar merita mai multă atenție. Dar mai bine să ies pe afară la o plimbare la marea întâmplare. Culorile își cântă chemarea, acum în octombrie, apoi vine sezonul alb-negru.

 

 

LApfH - sau cum să facem față gândurilor celor fără de mască

De mai bine de 2 luni de când șade pe Internet, Zmeoiu' încearcă să facă față celor contaminați, adică cei apucați de un soi nou de mascaradă virtuală, esențialmente psihică și doar aparent fără precedent. Cei care vor neapărat să vadă tabere peste tot, indiferent dacă acestea nu există. Și pentru că pot, doar asta și văd, tabere, tabere, tabere - zis consecvent vreo 5 minute, orice cuvânt își va pierde semnificația. Bineînțeles că pentru a ieși mascaradă, e nevoie în primul rând de măști. Acestea se pun pe toate fețele mai întâi și pe dos inevitabil uneori nu din greșeală. Mascarada poate începe. Aaaa, a început, asta e ceva tipic ei, să înceapă înainte de-a începe.
A face față, este în general un efort foarte util oricărui început de gândire critică, în măsura în care fața este făcută de individ pentru sine însuși. Eu & tu, suntem noi. Discern, deci exist. De dragul sănătății tuturor, aleg să pun cu ocazii ritualice măștile mozaicate în ayapuzzle, eu-tu-noi - să ne deschidem pe bune forul interior. Dar a încerca să faci față cu masca pusă, este un paradox. O provocare la panaramă suplimentară, la micile grosolănii ale E-ului, de ex., inutile din start - adică mai exact clovneriile făcute din plictisurile cele mai pure. Actorii buni știu prea bine că este o mare provocare să exprimi emoții prin intermediul măștii - este foarte dificil să-i dai viață măștii cu fața ascunsă tocmai de ea, ca și cum ar fi propria ta față...iar una peste alta, scenele s-au prăfuit de-a binelea (*Teatrul nu a dispărut, deocamdată s-a transmutat subtil, apărând fragmentat și uniform, pe fața fiecărui om care completează formal o declarație pe proprie răspundere, își pune masca și iese pe afară jubilând intim că totuși se plimbă fără vreun scop - doar ca să respire puțin mai amplu, fără deadline și traiectorie prestabilită)

Dacă mai multe persoane încearcă să facă față unei situații, vor fi slabe șanse ca situația să aibă o singură față. Deobicei situația va avea atâtea fețe câte persoane încearcă să i-o facă. Dacă persoanele nu sunt unite, nu vor putea face față situației. De aici izvorăște admirația și invidia, mai ales, pentru cei realmente solidari, care reușesc să facă față în mod unitar unor situații teribile.

"Realitatea concretă pare obnubilată în fundal iar în prim plan joacă fabulos pe val realitatea online. Zmeoiu' are impresia clară că în epoca pandemică, parcă tot ceea ce se petrece este filtrat și apoi depreciat prin acest văl nevăzut dar prezent - mediul online. Talmeș-balmeș-ul informațional învăluie puținătatea faptelor domestice, cele tradițional reprezentate de ideea perimată a realității concrete, care poate fi lejer mânuită, deci interpretată, din spatele unui ecran cu ajutorul unei tastaturi - ca aici și acum, acest fapt online la care inevitabil participi, care pare că există mai mult decât mine, cel care scriu/gândesc că scriu/scriu că gândesc că scriu/etc.
Acest fapt nu poate fi judecat cum se cuvine, adică la rece, deoarece încă este cald. Evoluția tonusului omenirii din ultimele luni are o curbă contraintuitivă - manifestată cel mai bine de starea de fapt că majoritatea dintre noi am considerat că nu ne-am mai îmbolnăvit - ca reacție la panica proaspăt domolită. Ne rămâne ca bonus o oportunitate de schimbare majoră în structura principiilor domestice de viață. Este cât se poate de logic: dacă viața are motive (sau nu!?) să se simtă amenințată, principiile după care trăiesc oamenii se vor schimba brusc și radical. Tehnicalizarea Igienei Corporale (TIC-ul zilnic) a devenit subit un praxis mental al oamenilor conectați la online, după milenii de ignoranță generațională și relativ echilibru în raport cu mizeriile imprevizibile ale Naturii, zeița care pedepsește doar în capul unora și nu pe toată lumea."

Zmeoiu' se îndreaptă spre frigider și scoate un ciucaș mic - un moment festiv a trecut neudat acum câteva zile - hotărât lucru, nu va ieși printre oameni decât prin 1 iunie de ziua tuturor copiilor, când vor veni cifrele cele reale despre ce cum avem de-a face. Dar oamenii trebuie să iasă afară pentru a avea acele cifre. Și totul doar pentru că e posibil ca mizeria să nu dispară din senin fir-ar gata cu-astea

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Teama de infectare a reprezentat o teamă majoră a omenirii până când penicil-medicina a relaxat nepermis granițele contactului interuman. De aici a izvorât și ideea de show-biz. Firescul celei mai firești îmbrățișări nu este deloc firesc, a fost rezultatul multor jertfe în acest sens. A da cu bâta în cap pentru ceva ce nu este al tău, ăsta era firescul pentru majoritatea generațiilor dinaintea noastră.
. . . .
Teama de infectare poate lua forme diverse:
Teama de corupere a sufletului, teama de haos, teama de cunoscutele de pe tinder - astea au fost marile teme și temeri până acum 100 de ani...nu teama de moarte, nu teama de microbi. Astea pentru noi par confine primelor, dar în fapt omenirea nu s-a prea temut de moarte. Teama de Dumnezeu, da, era invers proporțională cu teama de moarte.
Nu se poate judeca la rece pentru că încă pentru fiecare dintre noi e prea fierbinte tot ceea ce prinde acum contur prin intermediul comuniunii online. Chiar dacă știrile nu mai sunt nici măcar citite, darmite verificate, chiar dacă majoritatea știrilor online au un titlu senzaționalist, capabil să-i oprească puțin din scroll pe oameni, comuniunea fără precedent a indivizilor online a scurt-circuitat previzibilele "crize" ulterioare livrate de un sistem anacronic, depășit. Se vor impune de la sine noi tehnologii, dar mai ales noi mentalități. Și toate astea pentru a ne salva bătrânii. Nu e puțin lucru, vorba aia.

Zmeoiu' și-a luat film virtual din cauza meme-lor fir-ar, că trebuie neapărat să afle cine e ființa pământească care poate zâmbi într-un asemenea fel. Dincolo de meme rămâne realitatea reală - tăcută, senină, tandră.

 Lepșita Acută pe fond Hiperigienic - LApfH

Leapșa este un joc aproape uitat. Lepșita de pe online este un fenomen superficial, ca și accesul de frame-ism național acut (*adică de atunci de când cu polițaiul dând amendă chenarului pozei fiecăruia)
Hiperigienismul se referă la grija exacerbată de a fi curat - adică norma, de acum încolo, dar mai ales la apucatul de a-ți curăța lista de "prieteni" de pe FB.

Lepșita Acută pe fond Hiperigienic (LApfH) are ca principal simptom fixarea pe a duce la capăt o provocare. Această fixare denotă panică ascunsă, generată de starea de fapt în care se află respectiv individul. Dacă nu ai ce face, dacă CREZI că nu ai ce face, nu mai bine te bagi lejer la o leapșă pe FB?



Iar oamenii? Ce s-au apucat să facă? Să își trimită provocări pe FB cu nemiluita și mai ales cu negândita, într-o cacofonie a ideilor prefabricate. Pretextul subțirel al prieteniei s-a erodat oricum complet, în online unii își curăță listele, alții joacă leapșa. Alții nimic. Cumva trivalența asta este fascinantă.

pour les connaisseurs: 21x4=84

Lepșismul despre care cugeta pe îndelete Zmeoiu' poate fi un fenomen de amploare în mediul online.
S-a ajuns la cifre mari - 30 de coperți de albume, postate zilnic, fără nicio explicație. Reacție față de un sfârșit neclar al pandemiei. Dar de ce mama zmeilor fără nicio explicație domn'e? Care e noim'a acestei tăceri?
Și mai ales, cine se uită la ce fac celialți? Cine asimilează acest proces individual zilnic, al vieții altui om? Stranii obiceiuri au oamenii, a concluzionat Zmeuroiul:
"Serios, totul pare o mare mascaradă. Cea mai serioasă din ultima vreme -"


Zmeoiu' își pierde iarăși cumpătul. Dincolo de cele 7 feluri de like-uri, nada, pana mea.
Păi el din fire era o ființă curată. Cel puțin în esență, ca principiu de a trăi fără multe jigniri și jeguri în preajmă și înăuntru. Noile norme hiperigienice nu îl deranjează, ele sunt o provocare. Chiar și la 42 de ani, se poate învăța un nou obicei - de a te spăla pe mâini de n-șpe mii de ori pe zi. Deasemenea, noul trai este un test, ca multe altele care vor urma. Fire competitivă în sensul cel mai sportiv-constructiv, Zmeoiu' și-a dat seama că testul global se suprapune peste testul lui.

 Această nouă provocare nu este decât o ocazie de a deveni mai bun și de a se bucura de compania altor ființe din viitor. Fair-play, încercare, reușită sau nereușită, orice provocare reală are un sens profund - este mănușa aruncată de Univers pentru a-i pătrunde haosul și legile deopotrivă.
Colac peste pupăză, a răsărit din online și Balerina care i-a paralizat senzorialul din primele 4 secunde dinaintea începerii muzicii. Adio scris până pe data viitoare, dragilor, să ne ținem tari și lejeri!

OCSEMIL

OCSEMIL!
Mash-up Winamp  Memory pill

- indicat pentru rutina mentală zilnică cu dispoziție la lectură compensatorie semi-incluzivă nocturnă
- recomandat în crizele de nostalgie severă și peripatetism 

Prospect:
Omenirea s-a izolat în case pentru că unul dintre viruși se răspândește dintrodată mai repede decât ceilalți. Nu este vorba de numărul victimelor în sine, care nu este mai mare decât cota periodică a altor viruși și boli în genere, ci de viteza cu care simptomele Cov-2 duc spre deces. Umanitatea a dat cu naivitate uitării una-alta pe drumul ei spre canapeaua minții și televizorul adormirii spiritului și iată că total pe nepregătite apar momente de aducere-aminte: moartea e mai aproape decât credem. De cel puțin 100 de ani, am alungat moartea undeva la marginea vieții pe repede-înainte.

De prin 2010, moartea de pe urma infectării cu coronaviruși nu a fost resimțită ca demnă de a fi știre decât dacă numerele și viteza au început să atragă atenția generală, să vândă informații destul de senzaționale. Câteva cadavre lăsate pe stradă în Ecuador? Mană pentru media. Mai contează contextul? Nu. 

Virusologii au alertat autoritățile demult. Situația nu e nouă. Surpriza vine din felul cum s-a propagat acel mesaj, alimentând o insidioasă și impersonală nevoie de panică. Autoritățile au reacționat uneori prompt alteori mult prea târziu, dar sigur panicat. Apoi, mass-media a început etapa cu vedeta X, Y, Z a supraviețuit bolii, am auzit de cunoscutul x care are corona, apoi...parcă nu mai e panică atât de mare. Dar totuși, oamenii vor să aibă  cât mai rapid un remediu, care o să fie acceptat global și țac-pac totul o să-și reia cursul, cu bune cu rele. 

Zmeoiu știe că nu va fi așa. Remediul așteptat nu este împotriva coronavirusurilor, ci pentru o resetare a sistemului de valori. Tot mai mulți oameni au început să-și dea seama că unele lucruri se vor schimba, dar cu cine să vorbească despre viitor? Spinul ar fi cel mai indicat, pentru că el știe remediile și cum să vorbească cu oamenii. Dar slabe șanse să apară Spinul. Oricum, nu e stres. Chiar dacă Zmeoiu ar tăcea, cu siguranță undeva cândva oamenii cu capul pe umeri vor găsi calea potrivită de urmat pentru a înțelege mesajul dat omenirii de acest virus. Zmeoiu însă este hotârât să discute  pe viitor cu oamenii despre remediile împotriva tuturor fricilor, căci până una alta se pare că alții nu se tem și-și văd de steaua lor

Dacă nu ai avea măcar o mică teamă acolo, ar fi minunat! 

Dar dacă ai? Frici, măcar dubii? Dacă nu-ți mai poți controla emoțiile, reacțiile, gândurile? 

Iminența morții, un sentiment generat de acest virus/spectru/hologramă/efect politic special/exercițiu global. Faptul că ai bănuiala că moartea sigur vine și la tine, din păcate merge mână în mână cu sentimentul că ai fost dat uitării și că ești singur în fața acelui moment, de care îți vine să fugi fără să vrei. Fugeai, căci acum ți pare că se apropie! Dacă vei muri acum? Da, acum. Aaa, nu, tu nu, eu nu, noi, nu, alții, da, iată, alții au pățit să moară, dar nu noi, nu...

Dar de ce oare oamenii cred cu atâta tărie că gândurile despre toate cele thanatice, sunt nesănătoase? Chiar e mai sănătos să ne scufundăm porcește și mai ales prostește  în viață, să fim vitali și atât? 

E nesănătos să-ți despici din când în când propriul fir al vieții, în 4 sau în câte vrei? 

Acum ai timp să vezi ce înseamnă viața ta pentru tine! Bine bun. 

Oare o să ai timp și curaj să te întrebi ce înseamnă moartea ta pentru tine? 

Nu mori dacă faci asta.

Oscilarea între vital și thanatic nu generează tonus, ci melancolie. Poeții, cei damnați și versați cu thanaticele sentimente, au fost mai mult decât o expresie a vitalității. Au preferat o contemplare uneori dureroasă a lumii, a jocului de-a viața și moartea. Aceste stări melancolice nu produc nicidecum un elan vital, ci o reflecție cu gust amar. Efectele contemplării Lumii pot ajuta conștiința individuală să evolueze - prin amar, spre dulce, prin dulce, spre amar. Și repeat, istoria sinelui, a propriei vieți, se dă cu mult repeat, fie în varianta depresivă că orice lucru e amar-dulce-amar, fie în varianta optimistă că orice e dulce-amar-dulce. Adică, uite-așa le-om duce Doamne... 

Așadar obiceiul nesănătos de a fi non-stop melancolic duce la cronicizarea (sic!) nostalgiei, la fel cum excesul de nostalgie duce la patetism, care nu mai poate duce nicăieri. 

Nostalgia în buna ei măsură înseamnă evadarea de sub tirania curgerii timpului. De aici, nostalgia înseamnă cronicizare. O boală cronică - artrita, de exemplu - impune individului atent o asemenea raportare la timp încât nu se va simți doborât de cronicizarea durerilor atritei - e doar viața, se zice. Dar omul se poate ridica deasupra staulului în care viețuiește. 

Enumerați Efectele Secundare (ES) ale mal-praxis-ului comun, legat de stările melancolice acute, care duc la nostalgie cronică. Se menționează că se manifestă inevitabil la oameni în obiceiurile lor nesănătoase.

 Iată o listă scrisă de Zmeoiu în clasa a 4-a, ca temă de casă despre "Viața la întâmplare, respectiv cu obiceiurile":

- de a trăi oscilant, incongruent (setul de principii și valori ale individului se poate schimba oricând, radical. Marii melancolici au trecut prin episoade de asemenea schimbări) 

- de a depăși scenariile unitare ale vitalității ("viața mea este mai mult decât norma, nici de frică nu mi-e moarte")

- de a te auto-intoxica (aparent numai din plictis, excesul de melancoolice duce la auto-distrugere)

- de a căuta indefinit transcendenstaulul - existența propriilor iluzii poate deveni mai presus pentru melancolic decât ceea ce doar există, zen-ul

- de a spune din start nu oricărui gând străin de sine (refuzul de a îmbrățișa iminența propriei morți) 

- de a transforma creația în iluzie într-un timp universal propriu, rupt de realitate

- Toate astea înseamnă pentru mine nostalgia, doamna profesoară.

- Bine, ai citit frumos, ia loc Zmeoiule. Imediat ajung și la tine remediile, ți-am prescris câteva rutine mentale și mai ales flotări, ca tot omul, stai liniștit în banca ta, nu te mai foi și nu te mai gândi că ai nevoie să bei bere cu oamenii!

Zmeoiul a luat loc (și foc) fără să vrea - timp de câteva momente chiar se întrebă unde se află focul în care simte cum arde atât de tare. 

După o verificare atentă, locul pare familiar. Un pat, o tastatură, idei colorate prea tare, arse de compresii vertebrale, tacâmuri prea curate, playlistul merge. Totul e la locul lui, nimic nu anunță vreo schimbare în trecutul apropiat. Culorile sunt și ele la locul lor, în mare parte. Aha! 

Timpul pare că și-a pierdut ritmul. Are o curgere liberă - rubato, tempo parlando rubato. Pentru că sunt la fel, zilele totuși nu trec la fel. Trecerea asta. O melodie doar cu refren nu e mai puțină muzică, n-ai nevoie tot timpul de strofe, de vagoane pline cu poze cu amintiri. N-ai nevoie de borcane de pastile, de tv, de vaccine. Ai nevoie să nu-ți fie teamă să ai nevoie chiar și de vaccine. 

Timpul oscilează mai ales noaptea. Noaptea asta care se lasă peste simțire. Începe odată cu era Vărsătorului un nou ev mediu al sufletului omului, la noche oscura del alma, cum spunea poetul. Invențiile și tehnologia sunt ok în măsura în care noul om este ok cu faptul că se înstrăinează de trecut. Un lucru bun și rău, care depinde de acest nou om. Timpul face bucle, piruete ingenue și ocolișuri parșive. Timpul vrea să ne prindă în chingile patetismului, să ne uităm înapoi în cele mai intime cronologii iluzorii, ca să putem crede liniștiți că vom putea fi iarăși cine am fost. Uităm să fim critici, credem că nu mai este nevoie de spirit critic pentru ca omenirea să evolueze. Așadar se vor arde toate eventualele critici pe noile ruguri politice de tip show-biz, unde ignoranța gregară tocmai demonstrează in facto inutilitatea spiritului critic, analitic.

Cine sunt? Se întreabă Zmeoiu'. Aici în casă, doar el, 

Un refren anume, încă neclar, îi amintește de un playlist de winamp. Amintirea începe să fulguie, da, era ceva folder cu muzică românească aleasă pe sprânceană, îi vin versurile din memorie...

"...ce tare, Emileeeee, bă Cioraaaaaane, văd!....la fereastra ta zâmbind...ba nu, că nu era Emil, era Oceseeee, sau ce naiba, uite tobele astea de pe net sunt free, fac amunia eu un negativ că oricum am dezinstalat winamp-ul, deci acum chiar le aud pe ambele, repede să nu-mi pierd ideea, unde-i foaia? ce nu mai sunt aici pe masă foi? hai că scriu direct în word deși așa sigur îmi voi pierde ideea până deschid laptopul hmm mna hai că scriu totuși aici pe plicul de la factură că nu tre să fie ceva de zis mult deci pfff mă doare mâna dreaptă tre să ies mâine la exerciții completez acolo rubrica neapărat tre să ies la soare tzz nu scrie pixul cum trebe aveam unul a e pe birou deci să nu uit ideea mâine o să fac iar curat  uite pixul ăsta scrie chiar bine, îmi place mai mult decât ăla de pe masă curat să fac poate e mai ok să scriu ceva fain cum era sanatorii goale, văd hmmm ce văd? văd femei goale tzzz nu era văd sanatooooriii da, și de la Emil e aia cu noaptea ca riddim da de acolo pornesc bag bas din frutilups și fac numai un refren zis de un catralion de ori deci deci deci  

Văd sanatorii pline

totul va fi bine

totul va fi bine, da.

Noaptea se lasă

și-mpreună cu ea

Casa m-apasă

Pe cer nicio stea."

Gânduri despre gânduri

După somnul de după-masă și o toaletare rapidă, Zmeoiu ieși din vizuină la apus și porni cu ditamai buchetul de narcise în crângul care ducea spre noua liniște a orașului. Simțea în nări că ceva se petrece cu oamenii de acolo din oraș. Azi dimineață pe Discovery Science bunul său prieten Morgan, omul liber, îl sfătuise să fie atent la ce visează, dar a dormit ca lemnul și s-a trezit fresh fără nicio urmă de vis. Își începu umblătura serii cu o primă berică și o tablă cu bătrânii la cârciuma Ultimu' Leu, de pe Rahovei.

După ce a aflat noutățile despre virus, că în continuare animalele nu au de ce să-și facă griji dar oamenii au mari probleme tocmai din cauza unor animale, Zmeoiu îi lăsă pe bătrâni cu speranța că panica îi va ajuta să-și rezolve situația. Era hotărât să-și continue plimbarea festivă.
Azi este 20 martie, și la ora 5.50 dimineață a sosit Anul Nou 2020!!! Lumina a mai cucerit încă un an întunericul! Să sărbătorim așadar cea mai mare sărbătoare, un nou început!
Zmeoiu voios dintr-odată își îndrepta rutinat pașii spre crâșma lu' Faust, cu gândurile axate pe viitorul apropiat. Sigur deja se vor fi adunat la chef restul animalelor, el mereu întârzie la distracție.

Cum intră înăuntru, îl întâmpină un miros familiar, o caldă sinteză olfactivă. Câteva animale se adunaseră la o scurtă întrevedere înainte de începerea chefului. Erau bine, glumeau. Un cerc de voci feminine erau în toiul toiului. Se discuta aprins cu privire la cât de oportună este adoptarea acestui obicei omenesc de a oferi flori într-o anume zi din an, să zicem cum ar fi azi de Anul Nou, băieți ce ziceți?...pe când se știe foarte bine că toate femelele sunt cu bună știință sau nu, folosite, înjurate și chinuite în toate celelalte zile!!
Da, din păcate Zmeoiu avea experiențe relativ nasoale legate de acest subiect și nici chef de ceartă nu avea, așa că încercă să se strecoare spre bar. Dar exact în ultima fărâmă de clipă cât mai avea ca să scape din mijlocul frontului vocal feminin, Ursoaica se înființă și ea la bar și numaidecât îi smulse o narcisă din buchet după care exclamă teatral-gutural:
- Oh mersi Zmeoiule, dar chiar nu trebuia!
Chiar și Cerbul, marele orator silvic mega-plictisitor, cocoțat deasupra ieșirii din templu, tăcu.
Întrebările izbucniră la unison după ce trecură cele câteva momente de perplexitate:
- Ne-ai adus flori? Astea sunt pentru noi?
- Ce interesantă e nuanța asta de galben!
- Ce flori sunt astea, Zmeoiule?
- Ai pentru fiecare dintre noi?
- De unde le-ai luat? Cât costă?
Zmeoiu le spuse fâstâcindu-se:
- Eu am venit cu florile astea pentru dumneavoastră dragele mele doamne și domnișoare, vă doresc numai bine și multă sănătate! Să trăiți ferice și în pace.
- Auzi la el ce dume are! zise veverița către dihoroaică.
- Tot cam așa le-a dat și anul trecut, interveni și veverițoiul.
- Nu e treaba ta, taci mă! îl apostrofă veverița. Măcar el face ceva, se riscă, se expune, nu ca tine care numai comentezi de când te știu.
- Acum vă rog să mă scuzați, eu aș dori să mă fac praf într-o juma' de oră, după aceea să nu mai luați în considerare ce fac, numai ce zic la microfon eventual, hai noroc la mulți ani!
Zmeoiu dădu pe gât primul cozonac și merse spre ringul de dans. Pinguinii deja o dădeau cu sincronul fantastic indiferent ce melodie venea. Rinocerul se atacase rău de tot, făcea spume pe la zid, cum că giraful, girafa și puiul lor, toți trei l-au confundat cu un cuier. Era cu atât mai nervos cu cât rămăsese siderat, stătuse nemișcat în stare de șoc profund până s-a decis familia de girafe care e ordinea să-și așeze fiecare garderoba elegantă.
Dintre pinguini, Zmeoiu țâșni spre DJ Skeleta să-l întrebe de sănătate și de playlist, dacă nu cumva mai încolo dacă iese delir să bage dub și Zmeoiu la microfon niște previziuni și anti-verdicte. Totul depinde de starea publicului, răspuns corect mr. DJ, rămâne de văzut ce cum, buuun.
La al doilea cozonac, mai în elementul lui și pe îndelete, Zmeoiu povestește puțin cu Scorpion Turcoazul, care perora cu autoritate:
-Nu are rost să ne panicăm deocamdată, prin însăși natura lor animalele sunt mai pregătite să o pățească grav. Doar oamenii par să fi uitat că ăsta e mersul lucrurilor pe Lume.
- Eu nu ziceam decât că dacă ne lovește chestia asta, nu ne va fi bine. Pe lângă cele pățite de noi, se va adăuga și asta. Virusul ăsta i-a băgat în case pe oameni, tu îți dai seama? Așa ceva nu se întâmplă prea des, eu recomand mare atenție și în rândul nostru al tuturor.
- Bine, haide să bem shot-ul ăsta și mai vedem. Teoretic eu trebuie că deja posed veninul necesar și suficient ca să nu ne facem griji. Tu cum mai stai cu dragostea? Aa, am uitat că tu ești ascet, hehe. Cheers!

După încă trei ture de cozonaci cu diverse animale, Zmeoiu nu mai vedea prea departe, dar auzea perfect. Pândea clipa în care se deschid pământul și cerul deodată, când totul devine imaterial, suflu și răsunet. Muzica se auzea de departe, vocile și dansul reveneau în răstimpuri, ecourile înfășurau tot cheful într-o mantie a uitării, un nou an a început. 

...în ultimii ani, Zmeoiu' a căzut pe gânduri. Sau gândurile i-au căzut pe umeri. N-a mai putut scrijeli nimic, deși a avut prilejuri și întâmplări berechet. Această pală palidă de vânt numită vreme s-a așternut peste literele inimii, le-a subțiat carnea până le-a făcut treptat lipsite de sens. Până azi, când s-au reactivat subit, ca un musafir care-ți bate noaptea în geam tocmai când trăgeai perdeaua să te bagi la somn.
Zmeoiu' s-a gândit mult, la cele muuuulte tumulte ale vieții sale pe acest pământ. S-a întâmplat tot mai des că pățea de avea treceri sus-jos-sus-sus-sus-jooooos de parcă înghițise o mașină de spălat plină ochi cu noduri în gât, cap și stomac. Tăcerea aceasta asurzitoare - deh, brand ieftin turbina emoțiilor - dinăuntrul său încă mai are nevoie de timp pentru a-și îndeplini scopul. Pentru a revela eventual un Zen-zeu-zmeu, ZZZ. Tăcerea din preajma scrisului.
Zmeoiu' distinge timid, dar tot mai clar diferența esențială dintre bucuriile profunde ale vieții de zi cu zi și evadarea reflexă în distracții superficiale și uitare deliberată. Deloc surprinzător, ultimii 20 de ani de rupere și bumbăceală la neuroni sunt totuși ușor de uitat, pentru că teribila activitate de-a ți-o da în cap magistral și fără compromisuri generează automat blank-uri emoționale. Acestea se întind imprevizibil în memorie, desfăcând coerența și lanțurile amintirilor. Dar vremea vechilor obiceiuri trece. Totul se schimbă, foarte rapid. La asemenea noutăți, un nou obicei: a te distra pe sec. Adică din senin. Universul, pe cât de copleșitor și nepăsător la soarta omului, tot pe atât de comic, îți arată că există. Nu pur și simplu, dar există...Există și motive să trăiești în Univers, dar dacă distracția pe tine te ține non-stop, legat de ea, dacă te dis-tragi mereu, atunci te pierzi deliberat în peisaj, te duci pe câmpiile eleusine.
Deci a te distra numai cât este distractiv. Focus maxim pe flacără atât cât arde, după aceea focus pe cenușă, nu pe acel foc care nu mai este decât amintire, care amintire va fi uitată. Și, mai ales dacă vrei să te aduni pe tine însuți, nu te mai distra în continuu, oarecum din inerție. Nu mai batjocori nevoia celorlalți de a crede în bunătatea Universului, chiar dacă știi că ai dreptate să (nu) crezi în nimic.

Asemenea gânduri le avea Zmeoiu numai când se trezea supermahmur. Dura aproximativ 2 zile să-și revină la luciditate completă. Esențialul ratat chiar și când pui la fiert oala cu apă pentru ceai. Amintirile care rămân după un weekend de chefuială? Mai nimic. Urme adânci în sufletul fiarei dinăuntru, care ține cu tot dinadinsul să se pedepsească, dar nicio amintire. Suspectă și extrem de problematică situație.
Un prim pas este distanțarea față de problemă, pentru a o aborda cum se cuvine. Contemplarea vechilor obiceiuri, auto-observația. Chiar și după ce acest mic pas a fost făcut, Zmeoiu a remarcat o schimbare. Apoi, restrângerea plăcerilor. Exersează spartan disciplina gândurilor. Nu ai voie să-ți mai lași mintea să te ducă aiurea. Simplu de spus. Uneori e simplu și de făcut, dacă ești atent la tine însuți.